Ştiri

Sursa imaginii: romaniatv.net

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Social

18 Sep. 2019 / 14:52

Animalele de companie şi cele fără stăpân vor fi luate la evidenţă

Animalele de companie vor beneficia de mai multă protecţie, datorită unui nou serviciu creat în cadrul Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare din capitală. Astfel, va fi ţinută o evidenţă a animalelor fără stăpân, dar şi completat un Registru al animalelor de companie. Decizia a fost aprobată de către consilierii municipali, relatează Moldova1.

Pentru elaborarea celor două registre, din bugetul municipal vor fi alocaţi 400 de mii de lei. Totodată, anual, se vor aloca 300 de mii lei pentru sterilizarea gratuită şi 600 de mii de lei pentru Programul municipal de microcipare.

Regulamentul mai prevede alocarea din bugetul municipal a unui milion de lei pentru funcţionarea Centrului de capturare şi sterilizare a animalelor fără stăpân.

„Câinii vagabonzi din municipiul Chişinău trebuie prinşi, sterilizaţi şi eliberaţi înapoi în oraş, cred că la moment metoda dată nu prea lucrează, sunt câini foarte mulţi, noi anul acesta avem capturaţi 1018 câini, sterilizaţi 6032 şi majoritatea sunt eliberaţi înapoi în municipiul Chişinău. Pentru a implementa regulamentele date obligator trebuie un azil pentru câini”, a spus Eugniu Axentiev, director interimar, Regia Autosalubritate.

Comentarii