Ştiri

Sursa imaginii: echipa.md

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

12 Aug. 2020 / 17:00

Arest de 30 de zile pentru şoferul care a provocat accidentul de la Ştefan Vodă

Şoferul care s-ar face vinovat de accidentul de la Ştefan Vodă în care au fost rănite 13 persoane a fost arestat pentru 30 de zile. Anunţul a fost făcut de procurorul care investighează cazul. În acelaşi timp, trei dintre victime se află în stare gravă, iar una din ele va fi supusă mâine unei intervenţii chirurgicale, relatează Mesager.

La mai bine de trei zile de la accident mai pot fi văzute bucăţi din maşinile avariate, sticlă spartă, iar întrucât lovitura a fost foarte puternică, parapetul de protecţie a drumului este vizibil deteriorat.

Locuitorii din preajmă spun că au fost îngroziţi de cele văzute şi au încercat să ajute cum au putut.

„Tot am văzut şi cum femeia stătea aici lângă drum şi altă femei şi mai mulţi oameni, tare mare tragedie”; „Am auzit o zguduitură mare şi atunci am ieşit. Era straşnic, maşina era foarte avariată, oamenii speriaţi din microbuz”, povestesc martorii.

În urma testului de alcoolemie s-a depistat că şoferul care s-ar face vinovat de producerea accidentului era în stare de ebrietate avansată, având 0,62 promile de alcool în aerul expirat.

„Pe acest caz a fost pornită umărire penală în baza articolului 274 aliniatul 4 din Codul penal. Persoana deja e învinuită, este în stare de arest. Ieri a fost pronunţată hotărârea instanţei prin care a fost admis demersul procurorului şi a fost aplicat faţă de acesta arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Urmărirea penală este in desfăşurare”, a declarat Nicolae Tian, procuror.

Din cele 13 persoane rănite, trei se află în stare gravă la spital, dintre care două au fost transportate la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău.

„Trei persoane sunt internate, două în stare foarte gravă în secţia reanimare. De la bun început unul a fost trecut la respiraţie dirijată, iar al doilea la respiraţie spontană”, a spus Anatolie Gurilă, director adjunct la Spitalul raional Ştefan Vodă.

Celelalte zece persoane care au avut de suferit au primit îngrijiri medicale şi sunt tratate la domiciliu.

Comentarii