Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

24 Noi. 2020 / 20:08

Asociaţia Măr: Un al doilea lockdown sectorul HoReCa nu îl mai suportă

Sistarea activităţii antreprenorilor din sectorul HoReCa ar însemna zeci de afaceri falimentate şi sute de familii fără sursă de venit. Este avertismentul Asociaţiei Naţionale a Restaurantelor şi Localurilor de Agrement, care a criticat intenţia autorităţilor municipale de a sista activitatea cafenelelor şi restaurantelor din cauza faptului că nu s-ar respecta măsurile de prevenire a infecţiei COVID-19, relatează Mesager.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Restaurantelor şi Localurilor de Agrement, Aneta Zasaviţchi, antreprenorii respectă toate instrucţiunile elaborate de autorităţi, însă spune că reprezentanţii HoReCa sunt gata să discute cu responsabilii din domeniu pentru a găsi un compromis.

„Cumva se doreşte o interdicţie a unei categorii de unităţi din HoReCa, ceea ce de facto conform celor scrise şi a legii noi nu am încălcat nimic. Un al doilea lockdown sectorul HoReCa nu îl mai suportă, pentru că noi până în prezent avem în jur de 25% din unităţi de alimentaţie publică care şi-au sistat activitatea”, a menţionat Aneta Zasaviţchi, preşedinta asociaţiei Măr.

Amintim că restaurantele şi cafenelele şi-au reluat activitatea în 15 iunie, după ce timp de trei luni au fost închise. Luni însă la şedinţa primăriei, edilul Ion Ceban s-a arătat indignat de faptul că reprezentanţii HoReCa nu ar asigura respectarea normelor de protecţie împotriva pandemiei de Coronavirus.

Comentarii