Ştiri

Sursa imaginii: stiri.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

21 Ian. 2020 / 14:13

Compania Air Moldova ar putea reveni statului

Compania Air Moldova ar putea reveni statului. Preşedintele ţării, Igor Dodon, a declarat, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, că în scurt timp, autorităţilor vor lua decizie în acest sens. Potrivit şefului statului, mai mult de jumătate din banii investiţi de „Avia Invest”, anul trecut, sunt din taxele pe care le achită pasagerii. Şi premierul Ion Chicu a declarat că investitorul nu şi-a onorat angajamentele contractuale, relatează Moldova 1.

Şeful statului spune că anul trecut, conform condiţiilor contractuale, „Avia Invest” trebuia să investească 160 de milioane de euro. Din această sumă, doar 94 de milioane de euro au fost utilizaţi pentru modernizarea aeroportului.

„Sunt trei blocuri de abordări care ne-ar permite rezilierea contractului cu „Avia Invest”. Rezilierea contractului pe motivele că nu a fost semnat în interesul statului, sunt 5 cauze penale, este adresarea în judecată, care apropo 4 luni nu a fost pusă pe rol. Potrivit informaţiilor prezentate de APP investiţiile ce urmau a fi făcute de investitor până la sfârşitul anului 2019 trebuiau să fie de 160 de milioane de euro, însă a investit doar 94 de milioane de euro. A treia abordare ţine de condiţiile preferenţiale pe care le are investitorul legate de situaţia de monopol şi de taxa de 9 euro. S-a impus o taxă pentru toţi pasagerii care este ilegală”, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Iar, premierul Ion Chicu a anunţat că rezilierea contractului ar putea începe imediat după ce vor fi analizate datele privind investiţiile făcute.

„Agenţia Proprietăţi Publice face evaluarea modului în care „Avia Invest” îşi îndeplineşte obligaţiunile contractului. Datele preliminare arată că ei nu au făcut investiţiile pentru etapa întâia şi a doua, prevăzute în contract. Acesta este motiv temei pentru a reziliere. Este clar că urmează acţionare în instanţă şi multe altele”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu.

Aeroportul Internaţional Chişinău a fost concesionat în 2013 de firma „Avia Invest” pentru aproape jumătate de secol.

Comentarii