Ştiri

Sursa imaginii: msmps.gov.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

20 Sep. 2020 / 16:57

COVID-19 în Moldova: 260 de cazuri noi confirmate

Alte 260 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, unul este de import din Germania.

 Astfel, bilanţul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 46.596 în ţara noastră. 

Total teste efectuate astăzi – 1.142, dintre care primar – 979 şi repetat – 163.

Din numărul total de cazuri, 19 sunt lucrători ai sistemului de sănătate: medici - opt, asistenţi medicali - 10, personal auxiliar - un caz.

Aproximativ 600 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 37 sunt conectaţi la aparate de respiraţie asistată, 1.380 sunt în stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi sunt în stare satisfăcătoare.

Alte 400 de persoane au fost tratate şi externate. În total, 34.636 de persoane s-au vindecat e de COVID-19.

În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale informează despre înregistrarea altor două decese provocate de COVID-19. S-au mai stins din viaţă o femeie de 54 de ani din regiunea transnistreană, dar şi un bărbat de 69 de ani din raionul Floreşti. 

Numărul deceselor provocate de virus a ajuns în ţară la 1.203. 

Comentarii