Ştiri

Sursa imaginii: msmps.gov.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

10 Aug. 2020 / 10:33

COVID-19 în Moldova: 442 de persoane sunt în stare gravă

În Republica Moldova 442 de persoane infectate cu noul Coronavirus se află în stare gravă. Datele au fost comunicate, în această dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Până acum au fost confirmate 27.660 de cazuri de infectare, dintre care 70% sunt vindecate, 26% rămân a fi active, iar  3% constituie decese. 

De asemenea, alte trei persoane au decedat din cauza complicaţiilor provocate de COVID-19. Victimele au între 57-75 de ani, locuitori din raioanele Comrat, Criuleni şi Ştefan-Vodă. Astfel, numărul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 848 în ţară.

În total sunt infectaţi 3 531 de angajaţi ai sistemului de sănătate: 889 de medici, 1 574 de asistenţi medicali, 675 - infirmieri şi 393 - personal auxiliar. Conform datelor, media din ultimele 14 zilei este de 330 de cazuri.

„În ultima perioadă avem o creştere a numărului de cazuri atât în regiune, cât şi pe întregul glob. În ţară, rata fatalităţii constituie 3,1%, fiind preponderent favorabilă comparativ cu alte state. În ultimele trei săptămâni s-a atestat o creştere a cazurilor. Problemele cele mai mari le constituie regiunile de nord ale ţării, unde vedem o creştere dinamică a cazurilor, dar şi în municipiul Chişinău. Practic 50% din cazuri sunt la Chişinău”, a declarat Alexei Ceban, reprezentant al Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică.

Şefa Direcţiei Sănătate a municipiului Chişinău, Tatiana Bucearschi, a menţionat în cadrul şedinţei săptămânale a Primăriei că, aproape 10.400 de cazuri de COVID 19 au fost constatate în municipiul Chişinău. Din numărul total de chişinăuieni infectaţi cu noul tip de Coronavirus, 5 361 de personae s-au vindecat, relatează Moldova 1.

În instituţiile medico-sanitare publice sunt 862 de paturi, dintre care 633 de locuri au fost deja ocupate de pacienţi. Potrivit datelor, în prezent, 5 492 de personae domiciliate în Chişinău, care au prezentat semne uşoare de boală, se tratează acasă.

Vârsta medie a celor afectaţi este de 47 de ani, iar a celor decedaţi - de 66 de ani. Totodată, femeile reprezintă 60% din totalul persoanelor infectate din ţară.

Un număr de 280 de cazuri sunt de import. În ultimele 14 zile au fost câte aproximativ 10 cazuri printre persoanele revenite de la odihnă din Turcia şi din Ucraina.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în ultimele 24 ore, în cadrul Centrului COVID-19 au fost internate 75 de persoane cu suspecţie la infecţie.

La moment, în tratament activ la domiciliu se află 3 062 de pacienţi cu forme uşoare de COVID–19, iar 7 273 de persoane au finalizat cu vindecare tratamentul la domiciliu, fiind monitorizate în continuare de către medicul de familie.

Alte 165 persoane au fost tratate şi externate. În total, 19.465 de persoane au fost tratate de COVID-19.

Comentarii