Ştiri

Sursa imaginii: akipress.com

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

06 Iul. 2020 / 17:18

COVID-19 în Moldova: Alte 92 de cazuri de infectare şi şapte decese

Încă 92 de cazuri noi de infectare cu virusul COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, inclusiv unul de import din Federaţia Rusă. Tot astăzi şapte pacienţi au fost răpuşi de virus.

Pe parcursul zilei s-au stins din viaţă trei locuitoare din capitală, cu vârste de 60, 82 şi 92 de ani, dar şi o femeie de 64 de ani din regiunea transnistreană. Au mai pierdut lupta cu boala şi trei bărbaţi, de 70, 72 şi 83 de ani, din raioanele Drochia, Sângerei şi municipiul Bălţi.

Bilanţul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 595 în Republica Moldova.

Astăzi au fost efectuate 735 de teste, dintre care primar – 557 şi repetat – 178.

Numărul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 17 906.

Din numărul total de cazuri din această zi, patru sunt lucrători ai sistemului de sănătate: asistenţi medicali – doi, personal auxiliar – doi.

Până acum, 11 047 de persoane au fost tratate de COVID-19.

Comentarii