Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

30 Iun. 2020 / 10:30

COVID-19 în Moldova: Alte cinci persoane şi-au pierdut viaţa

Cinci persoane din Republica Moldova au fost răpuse de noul Coronavirus în ultimele 24 de ore. Este vorba despre patru femei şi un bărbat cu vârste cuprinse între 55 şi 78 de ani. Astfel, bilanţul deceselor ajunge la 541, anunţă Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS).

Totodată, 483 de pacienţi sunt în stare gravă, dintre care 30 sunt conectaţi la aparate de respiraţie asistată. Alte 1 115 persoane sunt în stare de gravitate medie, iar restul - satisfăcătoare.

Ministerul mai informează despre faptul că 153 de persoane s-au tratat de COVID-19, numărul celor vindecaţi ajungând la 9 382.

Până acum, în Republica Moldova au fost confirmate 16 357 cazuri de infecţie cu noul Coronavirus, dintre care 1217 în regiunea transnistreană.

2 408 cazuri de infectare au fost confirmate în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 606, farmacişti - 28, asistenţi medicali - 966, felceri - 123, personal auxiliar - 685 de persoane.

Comentarii