Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

12 Aug. 2020 / 17:12

COVID-19 în Moldova: Au fost înregistrate 474 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 2564 de teste, fiind confirmate 474 de cazuri de infecţie cu noul Coronavirus. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS), trei cazuri sunt de import din Turcia, Franţa şi România.

Din numărul de îmbolnăviri de astăzi, 20 sunt lucrători ai sistemului de sănătate, opt medici, 11 asistenţi medicali şi un caz a fost înregistrat în rândul personalului auxiliar.

În prezent, 413 persoane infectate sunt internate în stare gravă, dintre care 28 sunt conectate la aparate de respiraţie asistată.

Totodată, au fost înregistrate alte şase decese provocate de infecţia COVID, bilanţul morţilor ajungând la 857 de cazuri.

În acelaşi timp, alte 258 de persoane au fost tratate şi externate. Până azi, 19.998 persoane s-au vindecat de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în ţara noastră au fost înregistrate în total 28.697 cazuri de COVID-19.

Comentarii