Ştiri

Sursa imaginii: realitatea.md:captura video

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Social

11 Iul. 2019 / 11:39

CSP a decis să transmită adresarea lui Andrei Năstase pentru efectuarea investigaţiilor procesual-penale

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis să transmită adresarea lui Andrei Năstase, ministru al Afacerilor Interne, în partea ce ţine de uzurparea puterii în stat pentru efectuarea investigaţiilor procesual-penale. Decizia a fost pronunţată în cadrul şedinţei extraodinare de astăzi a CSP după examinarea sesizării viceprmierului Andrei Năstase, care a solictat urmărirea penală a procurorului general Eduard Harunjen pentru coparticipare la uzurparea puterii în stat.

„Avem sesizarea vicepremierului Andrei Năstase pe de o parte, de cealaltă parte avem opinia lui Eduard Harunjen care nu vede motive de a demisiona din funcţie şi consideră că îşi îndeplineşte corect atribuţiile. Menirea noastră este de a face o claritate, de a lua decizia de a suspenda persoana pe o perioadă oarecare de timp, să numim din oficiu un procuror să verifice cele indicate în sesizare ca sa răspundem societăţii da sau nu. Nu putem trece situaţia cu vederea, să spunem ca nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Dumitru Pulbere membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

La şedinţă de azi a CSP a venit şi fostul procuror şef al Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari, care a declarat că vrea să fie audiat în legătură cu activitatea lui Eduard Harunjen.

„Pentru mine este vital si important ca să vă aduc la cunoştinţă anumite circumstanţe ale activităţii procurorului general ca să puteţi adopta o hotărâre obiectiva. Să nu fiţi ghidaţi de alte sentimente, decât sentimentul aflării adevărului”, a declarat Viorel Morari.

După deliberări preşedinta CSP a anunţat decizia: „A transmite adresarea dlui Andrei Năstase, ministru al Afacerilor Interne în partea ce ţine de uzurparea puterii în stat pentru efectuarea investigaţiilor procesual-penale, a declara inadmisibilă sesizarea în partea ce ţine de desemnarea unui procuror pentru examinarea celorlalte aspecte invocate în sesizare , a consemna ca Consiliul Superior al Procurorilor nu are competenţa de a se expune asupra subiectelor doi şi trei invocate în sesizare. Hotărârea CSP va fi publicată pe pagina web a Procuraturii Generale şi este cu drept de atac în condiţiile legii”, a declarat preşedinta CSP Angela Motuzoc.

Luni, 8 iulie viceprim-ministrul, ministrul afacerilor Interne Andrei Năstase a depus o sesizare la Consiliul Superior al Procurorilor prin care a solicita urmărirea penală a procurorului general Eduarg Harunjen pentru coparticipare la uzurparea puterii în stat, depăşirea atribuţiilor de serviciu, amestec în înfăptuirea justiţiei, corupere pasivă. Subiectele doi şi trei au vizat solicitarea de recunoaştere a Declaraţiei Parlamentului cu privire la caracterul captiv al statului Republica Moldova şi a Declaraţiei privind constatarea uzurpării puterii în stat de către Vladimir Plahotniuc şi PDM, precum şi audierea în calitate de martori în cadrul urmăririi penale a semnatarilor Declaraţiei Parlamentului cu privire la caracterul captiv al statului.

„În Procuratura Generală, există o sesizare a domnului Năstase, privind uzurparea puterii de stat de către judecătorii Curţii Constituţionale şi preşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, care ar fi acţionat concertat şi ar fi dictat emiterea unor hotărâri ale Curţii Constituţionale. Acest proces este în derulare, Dvs. cunoaşteţi, domnul Năstase a fost invitat să dea depoziţii pe acest proces. Din câte cunosc, nu s-a prezentat încă. Eu nu puteam să uzurpez puterea de stat, fiind procuror general, eu nu particip la realizarea puterii de stat”, a declarat Eduard Harunjen, citat de Mesager.

Pe 9 iulie Parlamentul a votat o Hotărâre prin care a constatat că Eduard Harunjen nu a întrunit condiţiile de numire în funcţia de procuror general şi recomandă preşedintelui ţării să întrerupă raporturile de serviciul cu Eduard Harunjen.

Eduard Harunjen susţine că Hotărârea adoptată de Parlament are un caracter politic şi încalcă prevederile legislative. Procurorul General a declarat că doar instanţa de judecată se poate pronunţa dacă a fost numit legal în funcţie. Eduard Harunjen a făcut trimitere la deciziile Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Curţii Constituţionale care confirmă faptul că are dreptul să deţină funcţia de procuror general.

La sfârşitul săptămânii trecute Eduard Harunjen fusese internat în spital în secţia de Cardiologie.

Eduard Harunjen a fost numit procuror general în 2016 prin decretul semnat de preşedintele Nicole Timofti. Potrivit legislaţiei în vigoare, durata mandatului procurorului general este de 7 ani.

Comentarii