Ştiri

Sursa imaginii: captură video privesc.eu

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

30 Iun. 2020 / 15:28

Mărimea amenzilor pentru încălcarea măsurilor antiCOVID, declarată neconstituţională

Amenzile aplicate în perioada stării de urgenţă pentru nerespectarea măsurilor epidemiologice trebuie să prevadă şi o valoare minimă, astfel fiind asigurată o concordanţă cu încălcarea comisă. Este constatarea Curţii Constituţionale, care a declarat astăzi neconstituţional articolul din Codul Contravenţional, care prevedea amenzi de zeci de mii de lei pentru cei care încalcă normele de profilaxie şi combatere a pandemiei COVID-19 şi a altor maladii grave. Astfel, de acum încolo, banii pe care îi vor scoate din buzunar persoanele fizice care au încălcat legea vor porni de la 50 lei şi vor ajunge la 25.000, relatează Mesager.

La baza deciziei Curţii au stat trei sesizări, două dintre care au venit din partea Partidului Unităţii Naţionale şi Platformei Demnitate şi Adevăr, iar una - din partea unui judecător. După o şedinţă, care a durat aproximativ patru ore, Înalta Curte a decis că moldovenii care nu vor respecta regulile de protecţie în contextul situaţiei epidemiologice vor  fi penalizaţi proporţional cu gravitatea încălcării comise.  

„Agenţii constatatori trebuie să demonstreze, iar instanţele de judecată trebuie să verifice în fiecare caz particular prin care acţiuni, omisiuni, persoana a pus în pericol sănătatea publică. Curtea a declarat neconstituţională limita minimă a amenzii aplicată persoanei fizice, care constituia 450 de unităţi convenţionale”, a declarat Domnica Manole, preşedinta Curţii COnstituţionale.

Prin urmare, suma amenzilor aplicate urmează să fie stabilite de agentul constatator şi de instanţa de judecată în funcţie de caz şi de gravitatea acestuia, plătind între 50 şi 25.000 de lei.

 Până la modificarea cadrului legal, pentru fapta de nerespectare a măsurilor de profilaxie, persoanei fizice i se va aplica o amendă de la limita minimă de o unitate convenţională, până la limita maximă de 500 de unităţi convenţionale. Agenţii constatatori şi instanţele de judecată vor stabili amenda în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei”, a precizat preşedinta CC.

Şi Comisia juridică, numiri şi imunităţi din Parlament a aprobat astăzi în unanimitate proiectul privind reducerea amenzilor aplicate în perioada stării de urgenţă. Anunţul a fost făcut de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care a declarat că iniţiativa a fost susţinută şi de coaliţia de guvernare PD-PSRM.

Amintim că, la 12 martie Parlamentul a aprobat amenzile pentru încălcarea carantinei sau îndeplinirea greşită a fişelor epidemiologice. Astfel, persoanele fizice puteau fi amendate cu până la 25.000 de lei, iar antreprenorii cu până la 75.000 de lei. 

Comentarii