Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

13 Aug. 2020 / 17:39

Curtea de Apel Chişinău a respins aproape toate recursurile procurorilor privind dosarul „Metalferos”

Curtea de Apel Chişinău a respins 14 din 16 recursuri înaintate de procurori împotriva încheierilor instanţei de fond prin care au fost respinse demersurile de arestare a învinuiţilor din dosarul privind fraudarea S.A. „Metalferos”. În privinţa celorlalţi doi figuranţi, instanţa de apel urmează să se pronunţe marţi, informează Procuratura Generală.

Procurorii au insistat pe plasarea acestora în arest preventiv, dat fiind gravitatea infracţiunilor incriminate, rezonanţa socială a cazului, circumstanţele care ar putea determina persoanele să împiedice urmărirea penală şi posibilitatea eschivării lor de la răspundere penală, precum şi faptul că anterior o parte din ei, deşi au fost arestaţi, şi-au continuat activitatea criminală.

Amintim că pe 5 august, magistraţii de la Judecătoria Chişinău, oficiul Ciocana, au decis ca nouă învinuiţi, printre care şi cei patru poliţişti ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii al Ministerului Afacerilor Interne, să fie eliberaţi provizoriu sub control judiciar, iar ceilalţi şapte figuranţi – să fie cercetaţi în arest la domiciliu pentru o lună.

De asemenea, procurorii au înaintat MAI demersuri cu privire la suspendarea provizorie din funcţie a poliţiştilor vizaţi în anchetă.

Săptămâna trecută, Procuratura Generală le-a înaintat tuturor figuranţilor învinuirea pentru escrocherie şi spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în proporţii deosebit de mari în interesul unei organizaţii criminale.

În cadrul unei operaţiuni comune a Procuraturii Generale, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Serviciul protecţie internă şi anticorupţie al MAI au desfăşurat la începutul săptămânii trecute o serie de acţiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Naţional de Investigaţii al MAI, precum şi la sediile firmelor-căpuşă şi intermediare din jurul SA ”Metalferos”, prin care erau achiziţionate metalele, iar banii - lichefiaţi.


 

Comentarii