Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

25 Mar. 2020 / 20:36

Igor Dodon: Toţi cetăţenii sunt afectaţi şi înţelegem că statul trebuie să vină cu suport

Angajaţii din sectorul bugetar, dar şi privat vor primi salarii la timp în această perioadă. Asigurarea vine din partea preşedintelui Igor Dodon, care a declarat la emisiunea „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune că, Guvernul împreună cu Preşedinţia pregăteşte un Plan de acţiuni în acest sens, care va fi anunţat în următoarele zile.

„Înţelegem că oamenii în această perioadă, nu e vorba doar de oamenii în etate, pensionarii, toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt afectaţi şi noi înţelegem că statul va trebui să vină cu un suport. Trebuie să venim cu măsuri de suport pentru cei care nu primesc salariul integral, fiind în şomaj tehnic. Tot ce ţine de salariile pentru bugetari vor fi achitate la timp de către stat, la fel ca şi pensiile, nu vor fi reţineri. Examinăm foarte serios cum putem să îi ajutăm şi pe cei din domeniul privat. Acei oameni care nu primesc un salariu, aici statul trebuie să ajute, sunt oameni care în general au pierdut locul de muncă. Pentru toate categoriile, Guvernul împreună cu Preşedinţia pregăteşte un Plan de acţiuni care va fi anunţat în următoarele zile”, a menţionat preşedintele.

Igor Dodon a subliniat că la ora actuală sunt aplicate măsurile caracteristice pentru scenariul doi, adică când numărul cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 depăşeşte cifra de 100. El susţine că situaţia pandemică ar putea să se înrăutăţească, însă sistemul medical este pregătit. Totuşi afirmă el, acţiunile întreprinse până acum de către autorităţi au reuşit să stopeze importul noului coronavirus din străinătate.

„Trebuie să recunoaştem că situaţia în continuare se va înrăutăţi, adică numărul de cazuri confirmate va creşte, pentru că noi încă nu am ajuns la punctul de vârf. Este îngrijorător că din cele 149 de cazuri pe care le avem la moment, aproape 90 sunt de transmitere locală. La prima etapă s-a reuşit să stopăm importul din străinătate. Cel mai grav este că s-a început răspândirea locală şi vedem că sunt peste 80-90 de cazuri. De aceea am venit cu măsuri aşa dure şi cu mesajul staţi acasă. Mulţi dintre cetăţeni nu au luat lucrurile în serios, unii au împânzit parcurile”, a declarat Igor Dodon. 

Şeful statului a mai spus că în eventualitatea în care numărul cazurilor va creşte simţitor, vor fi luate măsuri şi mai drastice, precum cele din ţările Uniunii Europene. 

„Următoarea etapă la care unele ţări au mers este limitarea ieşrii din locuinţă a tuturor cetăţenlor, indiferent de vârstă. Noi sperăm să nu ajungem la un astfel de scenariu. Asta ar însemna că fiecare persoană care iese din casă trebuie să prezinte un certificat cu locul deplasării. Este un model stabilit de Guvern. Dacă va fi cazul să luam măsuri mai restrictive, noi vom lua şi aceste decizii”, a declarat preşedintele. 

În ultimele 24 de ore în Republica Moldova au fost confirmate 24 de cazuri de infecţie cu coronavirus. În total numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 149. 

Comentarii