Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

25 Mai 2020 / 20:33

În fiecare an, în jur de 700 de copii sunt daţi dispăruţi

Anual, în Republica Moldova sunt daţi dispăruţi aproximativ 700 de copii. Doar de la începutul anului, 185 de fete şi 122 de băieţi au părăsit domiciliul sau centrele de plasament benevol. Sunt şi cazuri în care minorii devin victime ale accidentelor sau ale unor infracţiuni. O mică parte dintre cei care dispar se rătăceşte. Datele au fost prezentate în contextul Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi, relatează Mesager.

Acum două săptămâni, Ana Ignat, a trecut printr-o experienţă dureroasă. Femeia povesteşte că şi-a lăsat cei doi copii în grija rudelor, iar când s-a întors acasă, mezina familiei dispăruse. Micuţa a fost căutată de un sat întreg. Femeia spune că vinovăţia pe care a simţit-o în acea zi a mustrat-o mult timp după incident. 

„Am plecat pe câmp să văd dacă a ieşit roada şi am lăsăt copiii în grija buneilor, copil de patru ani şi copil de un an şi şapte luni, care a dispărut. Au venit vreo trei maşini de poliţie şi au căutat o noapte. Am găsit-o vie, nevătămată. Această experienţă m-a atins foarte negativ şi foarte dureros. Şi până în momentul de faţă nu pot să-mi revin”, a declarat Ana Ignat.

De la începutul anului, peste 300 de copii din Republica Moldova au fost daţi dispăruţi. În majoritatea cazurilor, minorii părăsesc domiciliul sau centrul de plasament benevol.  Oamenii legii atenţionează că şansele de a găsi un copil dispărut scad odată cu trecerea timpului şi, din acest considerent, este necesar ca adulţii să sesizeze poliţiştii cât mai repede.

„Pleacă copiii de acasă, că nu găsesc limbă comună cu părinţii. Sunt lăsaţi fără supraveghere la bunici. De asemenea este frica ca părinţii să nu le facă observaţii, să nu influenţeze cumva fizic asupra lor, precum şi situaţia lor economică este precară”, a menţionat Alexei Grosu, şeful adjunct al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică

Asociaţia ,,Concordia. Proiecte sociale" şi Poliţia au elaborat un plan de acţiuni pentru a preveni acest fenomen.

„În momentul în care ei ajung în serviciu, au la dispoziţie un îngrijitor, psiholog, asistent social şi pedagog care încearcă să evalueze nevoile fiecărui copil, să analizeze istoria fiecărui copil şi să găsească cele mai bune metode şi instrumente ca să-l ajute pe acel copil ca, pe viitor, să evităm fuga din serviciu”, a menţionat Viorica Mătase, directorul executiv al Asociaţiei „Concordia”.

Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi este marcată, anual, la 25 mai.  Ea coincide cu Ziua naţională a copiilor dispăruţi din SUA, propusă de fostul preşedinte american Ronald Reagan, în 1983, după dispariţia unui băiat  de şase ani din New York.  Copilul nu a fost găsit nici până acum, fiind declarat oficial decedat în 2001. Investigaţiile legate de acest caz continuă şi în prezent.

Comentarii