Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

24 Noi. 2020 / 19:01

Organizarea matineelor în grădiniţe va fi restricţionată

Sărbătorile de iarnă au un farmec aparte şi sunt aşteptate atât de adulţi, cât şi de copii. În acest an, din cauza pandemiei, tradiţionalele matinee din grădiniţele din capitală vor fi restricţionate. Măsura a fost luată de autorităţile municipale, pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19, relatează Mesager.

Grădiniţa nr. 188 din sectorul Ciocana al capitalei este frecventată de 238 de copii. Conducerea instituţiei spune că matieele de anul nou  vor fi organizate conform programului, însă doar cu participarea cadrelor didactice şi a copiilor, în fiecare grupă.

„Sunt excluse activităţile extracuriculare cu participarea în special al părinţilor şi a altor persoane pe perioada pandemiei provocate de COVID-19. Respectiv activităţile extracuriculare se vor desfăşura în sălile de grupă doar cu prezenţa copiilor şi a cadrelor didactice”, a declarat Daniela Gadim, directoare, Grădiniţa nr. 188.

„Vom avea aceleaşi cântece, dansuri corespunzător vârstei copiilor, ca să nu le lipsească copiilor feeria sărbătorilor”, a menţionat Alina Arventie, metodistă.

Chiar dacă şi-ar dori să-şi vadă copiii cântând şi recitând poezii, părinţii spun că se vor conforma noilor reguli.

„Fiecare părinte ar vrea să-şi vadă copilul dintr-o parte cum se manifestă în cadrul matineelor, dar desigur nu putem face nimic”;

„Ca orice părinte, ne dorim pentru copiii noştri în primul rând să fie sănătoşi. Vom organiza acasă şi în familie”;

„Aşteptăm. Dacă o să spună să facă în cerc restrâns. Deocamdată nu ne-au zis că nu se prevede nimic, nici un fel de matineu chiar şi doar în grup”, au spus părinţii.

Viceprimarul capitelei Angela Cutasevici a spus că forma de organizare a matineeelor urmează să fie discutată cu directorii instituţiilor.

„Matineul este un aspect ce vizează procesul educaţional, nu e neapărat să fie organizat cu prezenţa fizică a părinţilor”, a menţionat Angela Cutasevici.

Săptămâna trecută, în instituţiile şcolare primare şi secundare din capitală s-au înregistrat 67 de cazuri noi de COVID-19.

Comentarii