Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

25 Mai 2020 / 16:40

În grădiniţele din capitală sunt efectuate lucrări de reparaţie

Grădiniţele din capitală rămân închise până în 30 iunie. În această perioadă, în instituţiile preşcolare urmează să fie făcute lucrări de reparaţie. Decizia vine să asigure continuitatea procesului educaţional, odată cu reluarea acestuia, relatează Mesager.

La grădiniţa creşă nr. 6 din capitală, lucrările de reparaţie sunt în toi.  Muncitorii sunt implicaţi în renovarea acoperişului.

 „Am planificat reparaţia parţială a acoperişului la blocul 1 şi 2 şi, folosindu-ne de situaţia că copiii nu frecventează grădiniţa, sperăm să fie lucrările în timp şi de calitate. Ne prăgătim să primim copii noi, cu mare drag îi aşteptăm”, a menţionat Lidia Alexa, directoarea Grădiniţei „Păpădia”.

Pentru a crea condiţii mai bune micuţilor noi-veniţi, în instituţie va fi modernizat şi blocul sanitar pentru grupa de creşă. Astfel, pentru lucrările de renovare vor fi necesare peste patru sute de mii de lei.

 „Aceasta este grupa unde se vor efectua lucrările de reparaţie capitală a blocului sanitar. Începem de la uşă, o să fie schimbată uşa, o să fie schimbată aici toată teracota, deja şi reţele electrice capital, şi sper că aceste lucrări într-o săptămână jumătate se vor finisa”, a mai spus Lidia Alexa.

În acest an, municipalitatea a alocat peste 22 de milioane de lei pentru renovarea a 94 de instituţii preşcolare.

 „A  fost reluat procesul de licitaţie a lucrărilor de reparaţie în şcoli şi grădiniţe, deja avem şi anumite contracte care au fost propuse pentru semnat, unde au fost contractele mai mici de suma admisă. Respectiv, până la 30 iunie, grădiniţele vor fi reparate, astfel ca procesul, în eventualitate, al redeschiderii deja să nu mai fie oprit”, a declarat Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chişinău.

 „Nu s-au tăiat banii pentru gădiniţe şi pentru şcoli pentru reparaţii. Toţi banii care urmau sau urmează să fie alocaţi pentru instituţiile educaţionale rămân pentru instituţiile educaţionale şi nici un fel de interpretări în acest sens nu pot fi”, a precizat Ion Ceban, primarul general al capitalei.

Şcolile şi grădiniţele din Republica Moldova au fost închise în data de 11 martie, din cauza riscului de răspândire a noului tip de Coronavirus.

Comentarii