Ştiri

Sursa imaginii: albasat.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

10 Aug. 2020 / 15:30

Instituţiile educaţionale din capitală vor stabili orarul după care vor activa

Toate instituţiile educaţionale din capitală vor trebui să-şi stabilească orarul după care vor activa de la 1 septembrie. Fiecare școală va plasa informațiile pe site-ul instituţiei, astfel ca părinţii şi cadrele didactice să fie la curent, relatează Radio Moldova Actualităţi.

„Suntem în plin proces de elaborare şi alegere a modelului. Rog până pe 20 august să fie determinate graficele şi programele de care se va conduce fiecare instituţie. Fiecare şcoală să plaseze graficul pentru ca părinţii şi elevii să cunoască acest lucru în detaliu”, a declarat Ion Ceban.  

Totodată, autorităţile municipale au elaborat un plan de acțiuni manageriale care vine să reglementeze activitatea grădiniţelor în contextul pandemiei COVID-19. Planul va servi drept ghid în instruirea personalului și părinților și va asigura respectarea tuturor cerinţelor recomandate de specialişti pentru a nu răspândi noul tip de virus în rândul copiilor.

„Planul va servi drept ghid în instruirea personalului și părinților și va asigura respectarea tuturor cerinţelor recomandate de specialişti. Săptămâna trecută am solicitat partenerilor de dezvoltare să ne ajute în ceea ce ţine de asigurarea elevilor și a profesorilor cu noi gadgeturi pentru a avea acces la informații. Avem nevoie de 8000 de gadgeturi pentru elevi şi 3000 pentru profesori”, a menţionat edilul capitalei.

Menţionăm că aproape 10.400 de cazuri de COVID-19 au fost constatate în municipiul Chişinău. Din numărul total de chişinăuieni infectaţi cu noul tip de Coronavirus, 5 361 s-au vindecat.

Comentarii