Ştiri

Sursa imaginii: diez.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Social

11 Iul. 2019 / 19:28

Luciana Apachiţei – Absolvent de nota 10

Pentru ei uşile oricărei universităţi faimoase din Europa sunt deschise! Cu mintea ageră şi dorinţa continuă de a învăţa lucruri noi, ar putea atinge orice scop. Unii pleacă, iar alţii aleg să rămână acasă, pentru a încerca. A încerca să îşi construiască, pas cu pas, un viitor. Chiar dacă ştiu că nu va fi deloc uşor, au un car de inspiraţie şi un izvor nesecat de voinţă. Vorbim despre cei 18 absolvenţi, care au luat în acest an 10 pe linie la probele de bacalaureat şi pe care îi veţi cunoaşte în cadrul campaniei Moldova 1, „Absolvent de nota 10”.

Studiile peste hotare îi vor oferi posibilitatea să-şi găsească un job bine plătit şi să-şi facă o carieră de succes. Aşa crede Luciana Apachiţei, absolventa de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din capitală care se numără printre cei 18 elevi cu 10 pe linie la proba de bacalaureat. Deşi noutatea că a reuşit să ia 4 de 10 la proba de BAC a surprins-o, Luciana spune că succesul ei se datorează în mare parte şi profesorilor care au ghidat-o în toţi aceşti ani.

„E ceva impresionant, pentru că undeva trei sau 4 zile am avut atâtea felicitări şi mesaje că mă simţeam că e ziua mea de naştere şi toţi felicitări, ne mândrim cu tine. A fost ceva deosebit. Mulţi s-au aşteptat deşi eu nu credeam în aşa rezultat, îmi părea că trebuie să depui prea mult efort sau să ai mult noroc pentru asta. Şi da ei aveau mai multă încrede în mine decât eu”, a declarat absolventa Luciana Apachiţei.

Luciana a ales să-şi facă un viitor departe de casă, în Danemarca.

„Ştiu că voi face ingineria şi sper că în câţiva ani voi reuşi să am destulă experienţă ca să îmi găsesc un job bun, să-mi iubesc profesia pe care am ales-o. Am fost atrasă de Danemarca, fiind o ţară cu oportunităţi mult mai mari şi cu şanse de a ajunge la un nivel mult mai înalt într-un timp mai scurt probabil. Şi însăşi ţara şi cultura sa m-au impresionat prin faptul că cea mai fericită populaţie a fost în Danemarca în anul 2016 dacă nu mă greşesc şi standardele de viaţă sunt mult mai înalte”, a declarat absolventa.

Profesia pe care şi-a ales-o necesită multă logică, dar viitoarea studentă este gata să facă faţă noilor provocări, din marea dorinţă de a reuşi o carieră de succes în acest domeniu.

„Este o ramură a ingineriei legată de economie. Mi-au plăcut aceste obiecte şi am decis de ce să nu continui pe acest drum şi plus la asta am observat de mică că îmi place să rezolv diferite. Pentru această profesie ai nevoie de multă logică şi desigur cunoştinţe în aceste obiecte”, a declarat absolventa Luciana Apachiţei.

În timpul liber, Luciana citeşte cărţi sau priveşte seriale.

„Iubesc mult să privesc seriale, în deosebi seriale despre politică, despre istorie. Am fost impresionată de serialul Cernobîl, chiar deosebit de mult. Uneori citesc cărţi, necesită mai mult timp şi mai multă atenţie de aceea mai rar le ofer timp. Am citit recent „Accidentul” de Mihail Sebastian, este din literatura română şi nu este din programul şcolar. Mi-a plăcut prin simplitatea şi prin felul cum redă un moment din viaţă şi te ajută să-ţi faci unele concluzii despre cum ar trebuie tu să procedezi în unele situaţii mai grele sau mai uşoare”, a declarat absolventa.

 

 

Comentarii