Ştiri

Sursa imaginii: ipre.md

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Social

12 Iul. 2019 / 20:09

Mai mulţi tineri au fost instruiţi despre riscurile dezinformării şi manipulării în spaţiul mediatic

Au învăţat să distingă ştirile false, au discutat cu jurnalişti şi au studiat educaţia mediatică. Este vorba despre 150 de tineri care au participat la „Media conectează tinerii”. 45 dintre ei au fost şi la şcoala de vară Multimedia Conector pentru tineri, unde au învăţat să realizeze şi să editeze un reportaj, relatează Mesager.

„Există acum o problemă mare referitor la ştirile false, este plin internetul. Acestea trebuiesc filtrate, trebuie să ne informăm din câteva surse, pentru a ne putea construi o concluzie”, a declarat Grigore Cojuhari, participant.

„Deci, în primul rând, noi trebuie să cercetăm cât mai multe surse, nu trebuie să ne axăm doar pe prima sursă care prezintă un material concret, să verificăm dacă organizaţia sau redacţia, care a făcut acest material are anumite date de contact, are o anumită semnătură”, a declarat Sorin Cenuşă, participant.

„Dacă profilul este fals, care postează o ştire, noi trebuie să fim precauţi, să avem grijă, dacă este veridic, dacă acel om este adevărat, dacă are un cont de Facebook, nişte date lăsate”, a spus Olivia Cucoş, participantă.

Evenimentul a avut menirea de a promova implicarea tinerilor şi de a-i informa despre riscurile dezinformării şi manipulării.

„Scopul acestui eveniment, al acestei şcoli de vară de educaţie media este să ajutăm tinerii să înveţe nişte instrumente simple, care o să îi ajute să facă diferenţa dintre o ştire falsă şi una adevărată”, a declarat Diana Bulai, coordonator de proiect.

„În cadrul celor trei zile de la Multimedia Conector, tinerii, citez acum concluzia lor: au zis că trebuie mereu să fim cu beculeţul aprins şi să ne întrebăm: „De ce?”. Nu există metode foarte concrete cum să definim sau cum să ne apărăm de ştiri false decât să gândim permanent critic şi să ne întrebăm de ce unii zic asta, iar alţii zic asta, şi să analizăm şi să ne informăm constant şi zilnic”, a spus Natalia Strogoteanu, coordonator de programe.

Evenimentul a fost organizat de către Centrul Media pentru Tineri şi IREX Europe, cu susţinerea Uniunii Europene.

Comentarii