Ştiri

Sursa imaginii: ortodox.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

23 Mar. 2019 / 16:33

Marş pentru promovarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi

Unic din prima secundă - este îndemnul a zeci de oameni care au ieşit în stradă pentru viaţă. Mai multe marşuri au fost organizate în toată ţara. La Chişinău acţiunea a adunat participanţi care militează, în primul rând, pentru sprijinirea femeilor însărcinate, relatează Mesager.

Participanţii la Marşul pentru viaţă au pornit de la Maternitatea nr.1 şi au mers până în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ei şi-au propus să atragă atenţia opiniei publice, dar şi autorităţilor faţă de numărul mare de avorturi.

„Vrem să susţinem mamele care au frici, care sunt deznădăjduite, care nu sunt încurajate de părinţi, de soţi, iubiţi, să nu refuze la zâmbete, îmbrăţişările şi cuvântul mama”. „Este o fericire să ai copii, foarte mare fericire, nu se poate compara cu nimic, nici nu poate fi cuantificată în bani. E un sentiment unic, care cred că ar trebui să-l simtă fiecare”. „Eu iubesc copiii, vreau să avem mulţi copii şi ei să nu fie omorâţi”. „Nu am copii, dar am mulţi prieteni cu mulţi copii şi eu văd că viaţa este de la Dumnezeu”, spun oamenii.  

Familia Işfan, care creşte şi educă 11 copii, a venit la marş din oraşul Timişoara (România).

„Am venit cu familia, cu soţia şi cei 11 copii ai noştri. Susţinem viaţa, pentru că este un dar de la Dumnezeu, copiii sunt daruri pe care Dumnezeu ni le dă”, a menţionat Cezar Işfan, participant.

Printre participanţi au fost şi preoţi, care le-au reamintit oamenilor despre rolul familiei în societate.

„Este bine ca mamele să înţeleagă, şi taţii inclusiv, că dacă a avut loc o zămislire înseamnă că Dumnezeu a îngăduit să se mai nască cineva. Şi respectiv trebuie să găsească toate mijloacele ca acest copil să fie născut, chiar dacă este în afara căsătoriei”, a declarat preotul Veaceslav Bodarev.

În acest an, Marşul pentru viaţă s-a desfăşurat în peste 420 de localităţi din Moldova cu genericul „Unic din prima secundă”.

„Scopul este de a proteja viaţa tuturor copiilor născuţi şi nenăscuţi. Scopul este de a promova femeia, de a încuraja femeia însărcinată să nască viaţa pe care o poartă în ea. Cine spune că iubeşte femeia, iubeşte şi copilul, face tot ce este necesar pentru a o ajuta”, a specificat Nadejda Usatâi, organizatoare.

Potrivit datelor oficiale, anul trecut în Republica Moldova au fost avortaţi peste 12 mii de copii. Marşul pentru viaţă este organizat al cincilea an consecutiv în ţara noastră. Anual, acţiuni similare se desfăşoară în România, Ucraina, Marea Britanie, Italia, Cehia, Australia şi SUA. 

Comentarii