Ştiri

Sursa imaginii: diez.md

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Social

18 Mar. 2019 / 19:32

Pasajul subteran din apropierea aeroportului, în proces de modernizare

Pasajul subteran din apropierea aeroportului este în proces de modernizare. Muncitorii lucrează de zor, iar reabilitarea este în toi. Trecerea subterană este reparată cu suportul Aeroportului Internaţional Chişinău la iniţiativa locuitorilor din zonă. Lucrările de reconstrucţie a pasajului vor fi finalizate în aprilie, relatează Mesager.

Pasajul subteran din apropierea Aeroportului nu a mai fost reparat de zeci de ani. Muncitorii au reuşit deja să modernizeze pereţii şi scările, dar şi să restabilească  sistemul de evacuare a apelor pluviale. Oamenii care locuiesc în zonă, spun că trecerea subterană de pe bulevardul Dacia era într-o stare deplorabilă.

„Din Uniunea Sovietică încă era şi era tare urât, te temeai să treci drumul pe aici, dar acum bravo, iată fac”, spune o locuitoare.

„Când treceam subterana să plec la şcoală dimineaţa nu prea era o stare bună şi acum că s-a reparat e destul de ok”, a spus o altă locuitoare.

Pasajul subteran este reparat de administraţia Aeroportului Internaţional Chişinău, care-şi propune să instaleze rampe de acces pentru persoanele cu nevoi speciale. De asemenea, scările vor fi  acoperite cu o carcasă din metal, iar pereţii pasajului desenaţi în stil graffiti.

„Au fost reabilitate în totalitate căile de evacuare a apelor, au fost reabilitate în totalitate scările şi acum lucrările continuă. S-a schimbat şi designul acestui pasaj au apărut aceste construcţii metalice, care îi oferă un design modern. Toţi specialiştii în street art care ar putea să înfrumuseţeze pereţii acestui pasaj cu ceva desene vor participa la concurs, toţi doritorii, iar juriu vor fi toţi locuitorii din orăşelul Aeroport”, a declarat directorul aeroportului, Petru Jardan.  

Pentru reconstrucţia pasajului subteran de pe bulevardul Dacia au fost alocate 1,5 milioane de lei.

Comentarii