Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

27 Mai 2020 / 18:35

Peste 2000 de lecţii video au fost stocate pe educaţieonline.md

Lecţii noi şi interactive pe internet pentru toţi elevii din ţară. Biblioteca digitală a platformei educaţieonline.md a fost completată cu multiple manuale digitale, prezentări şi exerciţii. Un memorandum privind învăţământul de la distanţă a fost semnat de Primăria Chişinău şi Ministerul Educaţiei. Proiectul a ajuns la finalul primei faze de implementare, în care s-a reuşit producerea a 2.150 de lecţii video, încărcate şi stocate în biblioteca digitală, informează Mesager.

„Această bibliotecă online este probabil cel mai intensiv proiect la care am participat. Am coordonat echipa care a creat lecţiile pentru profesorii de limba engleză şi a decurs foarte rapid, pentru că a trebuit să venim cu un concept foarte rapid şi foarte util pentru profesorii care lucrează acum la distanţă”, a spus preşedinta Academiei de Inovare şi Schimbare prin Educaţie, Daniela Munca-Aftenev.

Orele sunt explicate prin metode interactive, cu ajutorul hărţilor, al schemelor şi imaginilor sugestive. 

„E foarte mult de lucru. Cele 15 minute pe care le vedeţi dvs. pe ecrane, de fapt, înseamnă sau se echivalează cu foarte multe nopţi nedormite”, a relatat profesoara de limba română Galina Sarbusan.

Profesoara de limba engleză Carolina Andronic susţine că „pentru orice pedagog, munca aceasta de creaţie, din spatele procesului de filmare nu este ceva nou, pentru că atunci când planificăm o lecţie, acelaşi lucru îl facem şi noi”. 

Mai multe lecţii vor fi încărcate în faza a doua a programului. Autorităţile speră că până la începutul noului an de studii, proiectul Biblioteca digitală va conţine materii interactive pentru toate disciplinele şcolare. 

„Am realizat într-un parteneriat frumos până acum multiple din obiectivele prin care ni le-am propus. Sper să ajungem la un rezultat final în toamna acestui an, în care vom avea lecţii pentru toate clasele de la 1-12 pentru toate obiectele”, a declarat ministrul Educaţiei şi Culturii, Igor Şarov.     

„Avem sute de profesori implicaţi în proces, avem zeci de echipe de filmare, avem oameni, pedagogi care validează, analizează lecţiile. Este foarte bine că avem un proces continuu şi îl putem dezvolta în continuare nu doar pentru perioada pandemică”, afirmă edilul capitalei, Ion Ceban.

Pentru dezvoltarea proiectului de educaţie online au fost alocate 20 de milioane de lei.

Din  martie, elevii îşi fac studiile la distanţă din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Coronavirus. Şcolarii urmează să revină în clasele de studii în septembrie. În acelaşi timp, autorităţile au decis să anuleze în acest an examenele de bacalaureat, dar şi pe cele pentru clasele a patra şi a noua. Mediile pentru absolvenţii de gimnaziu şi de liceu vor fi calculate în baza notelor din ultimii trei ani de învăţământ.

Comentarii