Ştiri

Sursa imaginii: border.gov.md

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

01 Aug. 2020 / 11:27

Peste şase mii de persoane au intrat în ţară în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, 6112 persoane au intrat în ţară şi nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecţiei COVID-19. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 12 191 traversări.

Poliţia de Frontieră informează că cei mai mulţi au intrat în ţară prin frontiera moldo-română 3 484 treceri, 1 118 treceri la frontiera cu Ucraina şi 1 510 treceri ale frontierei aeriene.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 12 191 persoane şi completate 6 112 fişe epidemiologice individuale.

Ofiţerii de la Linia Verde a Poliţiei de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 167 de apeluri de la cetăţeni, unde s-au oferit consultaţii vizavi de situaţia de la frontiera de stat, condiţiile de traversare şi riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Comentarii