Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

25 Noi. 2020 / 19:04

Postul public de televiziune se află în topul celor mai urmărite canale TV din Republica Moldova

Postul public de televiziune se află în topul celor mai urmărite canale TV din Republica Moldova. Acest fapt a fost constatat în urma sondajului „Percepţia populaţiei despre mass-media şi aptitudinile mediatice în Republica Moldova", prezentat în cadrul Forumului Mass-media. Potrivit cercetării, 35 la sută dintre moldoveni se informează din ştirile prezentate la Moldova 1, relatează Mesager.

Potrivit studiului, peste jumătate dintre participanţii la sondaj, adică 58% privesc televizorul zilnic pentru a se informa. Totuşi, dacă analizăm cifrele din cadrul aceluiaşi studiu efectuat în 2018 vedem că această pondere a scăzut cu 10%.

 În acelaşi timp, 42% dintre respondenţi accesează reţelele de socializare în scop de informare. Jumătate dintre respondenţi au indicat televizorul ca fiind cea mai de încredere sursă de informare, iar fiecare al cincilea a menţionat reţelele de socializare. În topul surselor de informare se regăsesc site-urile de ştiri şi radio-ul.

Douăzeci de procente dintre moldoveni se informează citind site-urile online, în comparaţie cu 21 la sută în 2018. 19% dintre respondenţi se informează prin intermediul surselor radio, în timp ce 16% din oameni consideră youtube-ul drept sursă de încredere pentru a cunoaşte realităţile din ţară.

 Potrivit aceleiaşi cercetări, 60% dintre persoanele intervievate se simt informate cu privire la ce se întâmplă în general în Republica Moldova. Totuşi, în timp ce 42% dintre respondenţi se declară mulţumiţi de mass-media din ţara noastră, alte 43% se simt în mică măsură sau deloc informaţi de sursele media.

 În acelaşi timp, aproximativ 24% din respondenţi au afirmat că ei cunosc despre posibilitatea de a raporta sau de a scrie o plângere oficială, dacă văd o ştire care nu este adevărată, e ofensatoare sau încalcă drepturile cuiva. 38% dintre aceşti respondenţi consideră că poliţia este instituţia la care se pot adresa în cazul depistării unei ştiri false. Pe poziţiile doi şi trei, cu o recunoaştere semnificativ mai mare comparativ cu 2018, au fost menţionate drept instituţii unde pot fi raportate ştirile false Consiliul Audiovizualului şi Consiliul de Presă.

Menţionăm că studiul a fost efectuat de compania Magenta Consulting pentru Internews şi pentru proiectul StratCom în perioada 9-31 august şi a vizat 1.364 de respondenţi.

Comentarii