Ştiri

Sursa imaginii: diez.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

18 Feb. 2020 / 14:48

Priorităţile stabilite de MAI pentru anul 2020

Reducerea accidentelor rutiere şi a criminalităţii, modernizarea sectoarelor de poliţie, combaterea traficului ilicit şi a corupţiei din sistem. Sunt doar câteva dintre priorităţile stabilite de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru acest an. Subiectele au fost discutate la şedinţa extinsă a ministerului. La întrunire a participat şi premierul Ion Chicu, transmite Moldova 1

„Avem 173 de sectoare de poliţie, care 17 au fost renovate, iar în total peste 30 corespund şi putem activa în aceste sectoare de poliţie, iar cu posibilităţile proprii din bugetul ministerului de interne vom repara alte 20 sectoare de poliţie. Vom spori capacităţile poliţiştilor prin instruire permanentă, dar şi pentru păstrarea climatului moral psihologic şi nucleu profesional”, a menţionat Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne

 „Am toată încrederea că în 2020 ca dintotdeauna MAI prin capacitatea sa operaţională va putea menţine stabilitatea în Republica Moldova. Să veniţi în cadrul comisiei cu aceste iniţiative de schimbare a legislaţiei, iar eu împreună cu membrii comisiei voi depune tot efortul ca acest lucru să fie schimbat”, a spus Alexandru Jizdan, preşedintele Comisiei Securitate Naţională.

Şeful Executivului Ion Chicu i-a asigurat pe poliţişti că autorităţile vor susţine şi i-a îndemnat să contribuie la creşterea încrederii în viitorul ţării.

 „Aproape cu doi ani în urmă am început implementarea programului Prima Casă, am statistica că mulţi  colaboratori ai MAI beneficiază de acest program. Noi o să venim încă cu alte iniţiative de sporire a accesibilităţii acestui program. Pentru poliţiştii, medicii, pedagogii care vor activa în sectorul rural, în centrele raioanale va fi compensarea în cadrul Programului Prima Casă de 100% a acestui credit”, a precizat Ion Chicu.

Următoarea şedinţa extinsă a colegiului va avea loc la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în 25 februarie.

Comentarii