Ştiri

Sursa imaginii: bizlaw.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

07 Oct. 2019 / 20:25

Raport: În Republica Moldova numărul procurorilor este dublu faţă de cel al judecătorilor

Avem de două ori mai mulţi procurori, decât judecători, deşi în ţările cu o democraţie avansată este exact invers. Concluzia este dată de un raport al Centrului de Resurse Juridice din Moldova. Analiza mai relevă că, în medie, dosarele de judecată sunt examinate în ţara noastră de aproape trei ori mai rapid decât în ţările membre ale Consiliului Europei. În medie, spun experţii, este vorba de 259 de zile faţă de 735 de zile, fapt ce ar explica şi numărul mare de condamnări ale Republici Moldova la CtEDO, relatează Mesager.

„Noi suntem cu 20 la sută sub media europeană, când este vorba de numărul de judecători pe cap de locuitor, dar această cifră trebuie interpretată în complex, noi avem aproape 20 de procente de vacanţe în sistem şi dacă le-am suplini coeficientul ar creşte corespunzător. Contează nu atât numărul de judecători, cât eficienţa acestora. Judecătorii noştri primesc în medie cu 30 la sută mai puţine dosare decât un judecător european. E cu totul altceva viteza procesării acelor dosare şi care este calitatea hotărârilor judecătoreşti”, a declarat Vladislav Gribincea, preşedintele  Centrului de Resurse Juridice.

Datele raportului arată că banii publici alocaţi justiţiei au crescut de la opt euro pe cap de locuitor în 2016 la 17 euro în 2018, ceea ce oricum este de 3,5 ori mai puţin decât media ţărilor Consiliului Europei. Banii au fost îndreptaţi în special la creşterea salariilor judecătorilor şi procurorilor. În context, unii judecători insistă pe micşorarea cheltuielilor pentru citarea în instanţă.  

„Se cheltuiesc foarte mulţi bani pentru citarea legală, se fac mai multe citări, prin asta creşte şi costul unui dosar, dacă citez o persoană odată şi a doua oară se fac cheltuieli mai mari. S-ar putea de lucrat prin citarea prin poşta electronică, să fie mai simplificat”, susţine Lilia Ţurcanu, preşedinta Judecătoriei Edineţ.  

„Aici eu sunt de acord că este o responsabilitate a tuturor, ţine şi a ne educa în mod reciproc cu privire la citarea electronică”, a spus Veronica Mihailov-Moraru, secretară de stat la Ministerul Justiţiei.

Analiza „Justiţia din Republica Moldova în cifre - o privire comparativă” a fost elaborată în cadrul proiectului „Suport instituţional pentru dezvoltarea organizaţiei”, finanţat de către Ambasada Suediei.

Comentarii