Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

14 Feb. 2020 / 18:42

Salariile primelor persoane în stat vor fi îngheţate

Salariile primelor persoane în stat, dar şi a miniştrilor, judecătorilor vor fi îngheţate. Anunţul a fost făcut de şeful statului, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Preşedintele Răspunde”, care spune că va veni cu o iniţiativă legislativa în acest sens. Dodon s-a referit şi la indexarea pensiilor de două ori pe an, despre care spune că, la solicitarea sa au fost repuşi în drept circa 170 de mii de pensionari.

„A apărut o limitare că a doua indexare nu se face pentru pensionarii care au pensia mai mare de 1723 de lei. Şi conform acelei modificări care a fost introdusă în Parlament, nu eu am venit cu legea asta în Parlament, au modificat-o ei. Reiese că pensionarii, din 700 de mii, 170 de mii nu aveau să primească indexarea a doua. De aceea eu am venit cu rugămintea şi am dat Gvernului solicitarea să schimbăm legea şi cum se schimbă legea, indexarea să fie la toţi cei 700 de mii de pensionari să primească idexarea şi la 1 aprilie şi la 1 octombrie”, a declarat Igor Dodon.

Şeful statului a explicat că în prezent indexarea pensiilor are loc în baza inflaţiei din ultimii trei ani. Astfel, de la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 5 la sută, iar de la 1 octombrie - în funcţie de inflaţia pe ultimele cinci luni. Cât priveşte ajutorul social oferit pensionarilor de sărbătorile de iarnă sau cele de Paşti, Igor Dodon spune că va veni şi în acest caz cu o iniţiativă, pentru ca acest suport să devină lege.

„Aproximativ 500-600 de mii au primit acei 700 de lei. Vor fi alocaţi mai departe sau nu, eu vreau ca acest lucru să fie în lege. Şi noi o să modificăm legea săptămâna aceasta. Indiferent de ce Guvern vine, galben, roşu, se schimbă Guvernele, dar în lege să fie scris clar, că ajutorul pensionarii îl primesc”, a mai spus şeful statului.

În plus, Igor Dodon susţine că va propune şi îngheţarea majorării salariilor pentru şeful statului, premier, miniştri, judecători şi procurori, până în momentul în care vor creşte pensiile şi salariile bugetarilor la un nivel decent. Ieri şi democraţii au declarat că vor susţine iniţiativa socialiştilor de micşorare a salariilor deputaţilor, doar dacă vor fi micşorate şi remunerările primelor persoane în stat, dar şi altor categorii de salariaţi, care ridică lefuri exagerate.

Comentarii