Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Social

18 Iun. 2019 / 13:21

Taxele vamale vor putea fi plătite şi on-line

În curând, toate taxele vamale vor putea fi achitate şi onl-ine sau la terminalele cash-in. Serviciul Vamal introduce, în premieră, opţiunea de achitare a drepturilor de import-export inclusiv prin intermediul Serviciului guvernamental de Plăţi Electronice MPay.

Astfel, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice, indiferent de cetăţenie, vor putea achita taxele vamale cu orice instrument de plată accesibil, cum ar fi internet-banking, card bancar sau numerar. În cazul opţiunii de achitare prin card bancar sau numerar, plătitorii vor putea folosi terminalele cash-in, se arată într-un comunicat de presă emis de Serviciul Vamal.

În acelaşi timp, în scopul diversificării modalităţilor de achitare, Serviciul Vamal a venit cu iniţiativa instalării, în posturile vamale, a unor calculatoare prin intermediul cărora va putea fi accesat sistemul internet-banking.

Totodată, beneficiarilor li se oferă două opţiuni de achitare: în avans sau în momentul vămuirii.

Scopul acestei iniţiative a fost de a furniza contribuabililor mecanisme de plată comode şi de a spori accesibilitatea serviciilor prestate. Totodată, noile opţiuni vor exclude necesitatea deplasării la ghişeele băncilor, evitându-se astfel şi cozile.

 

Comentarii