Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

29 Mar. 2020 / 12:33

Termenele de efectuare a urmăririi penale vor fi întrerupte

Pe durata stării de urgenţă, în activitatea de urmărire penală pe cauzele iniţiate până la, sau în perioada stării de urgenţă, cu anumite excepţii, vor fi întrerupte termenele de efectuare a urmăririi penale. Decizia a fost luată la şedinţa de ieri a Comisiei Situaţii Excepţionale, relatează Moldova 1.

De asemenea, vor fi întrerupte termenele de examinare a sesizărilor despre infracţiuni, de efectuare a actelor de constatare, de soluţionare a cererilor în procesul urmăririi penale, precum şi a contestaţiilor, dar şi de menţinere a persoanei în calitate de bănuit.

Astfel, termenele vor continua să fie luate în calcul de la data încetării stării de urgenţă. Excepţie de la prevederile respectivei decizii vor constitui cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecţie a victimelor şi martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical sau cele privind vătămarea minorilor.

Comentarii