Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

22 Feb. 2021 / 13:00

Transportatorii îşi reconfirmă intenţia de a suspenda unele rute

Transportatorii care fac parte din Asociaţia Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) au anunţat că nu vor activa mâine, în semn de protest. Este vorba de sistarea unor rute de transport auto urban, interurban şi interraional. Preşedintele asociaţiei, Oleg Alexa, a menţionat că dacă autorităţile nu vor fi deschise spre un dialog, măsurile de protest se vor agrava, relatează Radio Moldova Actualităţi.

„Aşa cum am anunţat, mâine transportul va staţiona. E măsură de protest, altfel nu putem să arătăm incompetenţa autorităţilor centrale. Vorbim de Comisia Naţională Situaţii Excepţionale (CNESP). Cu ei vom purta tratative, dacă vor fi deschişi la dialog, chiar şi în ziua protestului, dar şi după aceste acţiuni. Dacă ei nu vor reacţiona, măsurile se vor repeta în proporţii şi mai mari”, a declarat Oleg Alexa, preşedintele asociaţiei.

Pe 15 februarie, CNESP a decis limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar şi rutier în trafic municipal, raional şi interraional la 50% din capacitatea de îmbarcare. Ulterior, pe 20 februarie, comisia şi-a anulat decizia până pe 28 februarie inclusiv, perioadă în care va fi verificat nivelul de conformare a operatorilor de transport rutier la cele agreate şi de respectare a măsurilor epidemiologice de către pasageri, conducători auto, operatori de transport rutier, întreprinderi ce desfăşoară activităţi conexe transportului rutier.

Şefa Direcţiei politici în domeniul sănătăţii publice, Daniela Demişcan, a comunicat că la întrevederea cu reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto au fost comunicate deciziile şi măsurile luate de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică în baza situaţiei epidemiologice din ţară.

Comentarii