Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

10 Apr. 2020 / 10:26

Un lot de ajutor umanitar din China a ajuns la Chişinău

Un lot de ajutor umanitar din partea Republicii Populare Chineze a ajuns astăzi la Chişinău. Acesta va fi distribuit la instituţiile medicale care au stringentă nevoie acum, până când vor ajunge şi echipamentele şi medicamentele procurate, la fel din China. Acestea urmează să ajungă la Chişinău pe data de 15 aprilie, relatează Radio Moldova Actualităţi.

„Acest ajutor umanitar include în mod special echipament de protecţie pentru personalul medical. Distribuirea acestui lot va fi chiar astăzi către instituţiile medico-sanitare publice din întraga ţară, conform profilului COVID şi în dependenţă de numărul de pacienţi”, a declarat ministra Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu.

La rândul său, preşedintele Igor Dodon a menţionat că acest ajutor este un argument al afirmaţiei că ,,prietenul la nevoie se cunoaşte”, exact aşa cum scrie pe cutiile cu ajutor umanitar.

„Vreau sa mulţumesc prietenilor noştri din China. Acesta este deja al doilea lot de suport, e vorba de circa trei tone de ajutor umanitar, cadou din partea Chinei, consumabile de care au nevoie medicii din Republica Moldova. Săptămâna viitoare, cu suportul prietenilor care ne-au pus la dispozitie un avion militar,  vom adduce încă circa 40-45 de tone consumabile, medicamente, testele comandate, utilaje”, a menţionat preşedintele Igor Dodon.

Prezent la ceremonia de transmitere a ajutorului umanitar, ambasadorul Chinei la Chişinău, Zhang Yinghong, a reiterat că poporul chinez este un prieten devotat al poporului moldovenesc şi speră că şi Republica Moldova va reuşi să depăşească cât mai curând această situaţie.

Comentarii