Ştiri

Sursa imaginii: mecc.gov.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Sport

25 Aug. 2020 / 15:27

Campionatul Republicii Moldova la box şi-a desemnat câştigătorii

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în colaborare cu Federaţia de Box au organizat în perioada 19-22 august, la Hânceşti, campionatul Republicii Moldova la box, rezervat sportivilor născuţi în 1998-2001. Evenimentul a avut ca scop promovarea modului sănătos de viaţă în rândul tinerilor, popularizarea boxului, perfecţionarea măiestriei sportive a luptătorilor, dar şi selectarea sportivilor la această ramură de sport pentru formarea lotului naţional.

Secretarul de stat în domeniul tineretului şi sportului, Ivan Gheorghiu, a felicitat antrenorii şi sportivii pentru rezultatele obţinute în cadrul competiţiei. El a menţionat că aceşti tineri sunt un exemplu pentru semenii lor. „Cred cu tărie în potenţialul şi determinarea voastră de a demonstra performanţe în domeniul boxului la cel mai înalt nivel”, a afirmat oficialul.

Campionatul Republicii Moldova la box este prima acţiune sportivă desfăşurată în aer liber. Organizatorii au asigurat respectarea măsurilor de sănătate publică aprobate de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică şi a Instrucţiunii Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării cu privire la desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber cu un număr limitat de spectatori în scopul diminuării riscului de infecţie cu COVID-19.

Câştigătorii „Campionatului Republicii Moldova la Box, rezervat sportivilor născuţi în 1998-2001 sunt:

1.Bunescu Nicolai – categoria de 56 kg;
2. Vacula Victor – 60 kg;
3. Paraschiv Alexandr – 64 kg;
4. Bucşa Nicolai – 69 kg;
5. Vreme Andrei – 75 kg;
6. Chireacov Andrei – 81 kg;
7. Zaplitnîi Andrei – 91 kg;
8. Linnic Iaroslav – + 91 kg.

Comentarii