Ştiri

Sursa imaginii: ESCtoday

Ştiri / Comunicate TRM

13 Mai 2023 / 10:28

Spectacolul pregătit de BBC pentru marea finală ESC 2023

Seara de 13 mai vine cu surprize din partea organizatorilor. Finala va fi deschisă de către trupa Kalush Orchestra, câştigătorii Eurovision Song Contest 2022.

În timpul Paradei Flagurilor, ieşirea pe scenă a celor 26 de finalişti va fi însoţită de cunoscuţii artişti ucraineni Jamala, Tina Karol, trupa Go_A şi Verka Serduchka.

În timpul pauzei de votare, Sam Ryder, cel care a obţinut locul secund la ESC 2022, va umple scena cu energia şi carisma sa. Artistul a declarat pe social media că este încântat că va urca pentru a doua oară pe marea scenă Eurovision: „Ce onoare să fiu invitat din nou pe scena de la Eurovision! Abia aştept să urmăresc artiştii incredibili care vor cânta de data aceasta, oferindu-vă în acelaşi timp o prestaţie scenică de neuitat!”

Ultimul interval act va reuni 6 artişti ai concursului Eurovision din diferiţi ani, este vorba despre: Mahmood (Italia 2019 şi 2022), Cornelia Jacobs (Suedia 2022),  Netta (Israel 2018), David Freyr (Islanda 2021), Duncan Laurence (Olanda 2019) şi Sonya (Marea Britanie 1993).

Marea finală Eurovision Song Contest 2023 poate fi urmărită în această seară, începând cu ora 22:00 pe TV Moldova 1 sau online pe canalul oficial de Youtube Eurovision Song Contest.

Pasha Parfeni va evolua cu numărul de ordine 18 în cadrul etapei finale a concursului.

Comentarii