Ştiri

Sursa imaginii: Facebook

Postat de: Ilie Pîrvan

Ştiri / Cultură

11 Noi. 2021 / 13:01

Eveniment de comemorare a poetului Leonard Tuchilatu, la 70 de ani de la naştere (VIDEO)

Destinul tragic şi valoarea operei regretatului scriitor Leonard Tuchilatu s-au aflat în atenţia participanţilor la evenimentul literar-comemorativ „Elogiu umbrelor”. A fost organizat de Muzeul Naţional de Literatura „Mihail Kogălniceanu” şi Uniunea Scriitorilor din Moldova cu prilejul aniversarii a 70 de ani la naşterea scriitorului, relatează Moldova 1.


„Unul dintre cele mai tragice destine ale literaturii române din stânga Prutului: Leonard Tuchilatu,un poet şi un prozator de excepţie, care însă nu a prins în timpul vieţii niciun rând publicat. Este un poet care încă trebuie pus în valoare, încă trebuie pus în circulaţie”, menţionează directoarea Muzeului Naţional de Literatură, Maria Şleahtiţchi.

Cele câteva apariţii editoriale: „Sol”, „Fata Morgana”, „Rapsodie” au văzut lumina tiparului după trecerea în eternitate a lui Leonard Tuchilatu, iar la eveniment a fost lansată cartea „Orchestrele dimineţii”, o selecţie realizată de poeta Marcela Benea, fosta soţie a regretatului scriitor.

„A fost o muncă foarte frumoasă şi cu multă plăcere am lucrat şi cu durere în suflet pentru că poetul nu şi-a văzut nici măcar un singur rând publicat în timpul vieţii. Este o poezie a tristeţii, dar şi a dragostei pentru pământul acesta, pentru mama. Mamelor le-a dedicat versuri de o frumuseţe rară”, spune Marcela Benea.

„La o lectură atentă, proza, dar mai ales, poezia sa, e în stare să reconfigureze peisajul literar postbelic, să urce în top pentru că este un autor înzestrat cu talent. A făcut lecturi foarte profunde la ora ceea, are o viziune asupra lucrurilor şi asupra lumii aparte. Sigur, vrem sau nu vrem, remarcăm poezia aceasta a suferinţei care este extraordinară”, constată scriitorul Anatol Moraru.

Pe aceeaşi undă a nostalgiei ce se desprinde din creaţia lui Leonard Tuchilatu a fost recitalul de poezie şi de muzică interpretată la vioară.

Leonard Tuchilatu a fost fratele poetei-tribune Leonida Lari.

„Avem în fondul muzeului dăruit recent de familie portretul pe care i l-a făcut lui Leonard Tuchilatu sora sa Leonida Lari. Imaginea lui o regăsim şi într-o fotografie, dar totodată cred că e şi imaginea unui personaj. Parcă e din altă lume, dintr-un mit”, spune Maria Şleahtiţchi.

Aflându-se în armată, Leonard Tuchilatu s-a îmbolnăvit de o formă gravă de leucemie.

„Leonard zilnic şi-a văzut moartea cu ochii, a avut-o în sânge. El era conştient că sfârşitul va veni şi, nu ştiu de ce, îl vedea undeva toamna, înaintea căderii zăpezii. Are aici un poem „În zăpada albă”, în care zice: Când vor cădea primii fulgi de zăpadă, umbra mea nu va mai fi aici pe pământ” şi a fost aşa”, spune poeta Marcela Benea.

Leonard Tuchilatu s-a stins din viaţă în data de 4 noiembrie 1975 la un spital din Moscova, la vârsta de 24 de ani. Era student la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” şi era în plină forţă de creaţie şi îşi dorea „o lume ideală”.

 

Comentarii