Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Golban Ionela

Ştiri / Diaspora

14 Iun. 2022 / 17:04

ODIMM susţine revenirea diasporei acasă prin oferirea de granturi pentru dezvoltarea afacerilor (VIDEO)

43 de migranţi sau rudele acestora de gradul I vor putea accesa de la stat până la 250 mii lei pentru iniţierea/dezvoltarea unei afaceri în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de managerii companiilor care au semnat contracte de finanţare nerambursabilă cu Organizaţia pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. (ODIMM).


Valoarea totală a granturilor este de circa 11 milioane lei, iar volumul investiţiilor în economie va constitui  circa 30 milioane lei. Astfel, conform previziunilor incluse în proiectele investiţionale, cele 43 de companii vor angaja 136 de persoane, inclusiv 55 de tineri şi 42 de femei. În primele şase luni ale anului curent, 84 de companii au fost selectate spre finanţare.  

Directorul interimar ODIMM, Dumitru Pîntea, a reafirmat angajamentul instituţiei privind susţinerea tuturor persoanelor cu spirit antreprenorial pentru a iniţia sau dezvolta afaceri, inclusiv a lucrătorilor din diaspora. 

„Afacerile susţinute de ODIMM readuc migranţii acasă, reîntregesc familii şi creează noi locuri de muncă.  La ora actuală, recepţionăm în regim continuu cereri de înscriere şi proiecte investiţionale naţională la Programul de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1”  pentru a atrage diaspora să revină în Republica Moldova şi să investească  în economia naţională”, a precizat Dumitru Pîntea.

Programul de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1” este implementat de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) din anul 2010 şi are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale moldovenilor aflaţi la muncă peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova. 

Programul activează în baza algoritmului „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitenţe este suplinit cu un leu în formă de grant. Suma grantului este de până la 250 000 lei. Beneficiarii de granturi pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova, care muncesc peste hotare şi beneficiari de remitenţe, rude de gradul I.

 

Comentarii