Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Economic

22 Sep. 2022 / 10:10

Aproximativ 27 de milioane de dolari au fost deblocaţi de către Fondul Monetar Internaţional pentru Republica Moldova

Aproximativ 27 de milioane de dolari au fost deblocaţi de către Fondul Monetar Internaţional pentru Republica Moldova, după ce au fost analizate progresele realizate de autorităţile de la Chişinău în domeniul guvernanţei fiscale şi anticorupţiei, transmite Radio Moldova. 

Potrivit unui comunicat emis de FMI, această sumă face parte dintr-un pachet mai amplu de 800 de milioane de dolari pe care Republica Moldova îl poate accesa pe parcursul a 40 de luni, dacă va îndeplini mai multe condiţii care ar putea consolida economia ţării noastre cum ar fi lupta cu corupţia şi proiectele de eficienţă energetică.

Prin includerea fondurilor care au fost eliberate miercuri, sprijinul total pe care Republica Moldova l-a primit până acum de la FMI se ridică la 242 milioane de dolari, transmite Agerpres.

Potrivit Fondului Monetar Internaţional, războiului din Ucraina continuă să afecteze perspectivele Republicii Moldova, inflaţia rămânând ridicată pe fondul creşterii preţurilor la alimente şi energie. 

FMI recomandă autorităţilor de la Chişinău să menţină un mix de politici adecvat, având în vedere presiunile inflaţioniste şi constrângerile bugetare. De asemenea este nevoie de eforturi concentrate pentru a îmbunătăţi eficienţa cheltuielilor şi să avanseze reformele în domeniul energiei şi întreprinderilor de stat. O altă recomandare vizează protejarea independenţei Băncii Naţionale a Moldovei şi, adoptarea, până la finele lunii octombrie, a legislaţiei care să consolideze autonomia instituţională a BNM.
 

Comentarii