Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Economic

24 Noi. 2022 / 10:38

Constantin Borosan: Consumul de energie electrică a scăzut cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Atât timp cât infrastructura energetică a Ucrainei este ţinta atacurilor militare, deconectările masive de energie electrică din Republica Moldova s-ar putea repeta. O spune secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan. Potrivit oficialului, în prezent, Republica Moldova procură 80% din necesarul de energie din România, restul energiei este produsă pe malul drept al Nistrului, notează IPN.

Constantin Borosan a explicat că deconectările de ieri de la reţeaua de energie electrică au fost cauzate de bombardamentele masive care au ţintit infrastructura energetică ucraineană. Potrivit oficialului, atât timp cât continuă războiul din Ucraina, Republica Moldova se mai poate confrunta cu astfel de crize energetice.

„Deconectările de energie au loc din cauza bombardamentelor din Ucraina şi atacurile Rusiei asupra a tot ce înseamnă infrastructură electro-energetică, centrale electrice, staţii electrice, linii electrice. Atunci când iese din funcţiune un element din reţea, devine supraîncărcat un alt element din reţea. Bombardamentele au cauzat supraîncărcarea anumitor linii care fac conexiunea ţării noastre cu Ucraina şi România. Aşa lucrează protecţia reţelelor, ca liniile să reziste, să nu fie distruse din cauza supraîncărcării, ele sunt deconectate. Asta ne permite să reluăm conectarea la energie electrică odată ce este restabilit echilibrul în sistemul energetic. Atât timp cât infrastructura energetică a Ucrainei este ţinta atacurilor militare trebuie să ne aşteptăm ca aceste deconectări să se repete”, a spus secretarul de stat, Constantin Borosan, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecţie” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit secretarului de stat, cea mai mare parte a necesarului de energie electrică, Energocom o cumpără din România. Anterior, vicepremierul Andrei Spînu a anunţat că preţul mediu de achiziţie a energiei electrice este de 180 de euro pentru un MW/h.

„Depunem efort pe toate dimensiunile ca să accesăm surse alternative de energie. Dacă pe partea de gaze naturale ne-am asigurat, în cazul energiei electrice lucrurile stau diferit pentru că energia electrică nu o putem stoca. Începând cu 14 octombrie procurăm energie din România. Şi cetăţenii s-au solidarizat. În luna octombrie consumul de energie s-a redus faţă de octombrie anul trecut cu 15%. Astăzi cu energie electrică ne asigurăm în proporţie de 80% din România. Restul de 20% sunt generate de ţara noastră, pe malul drept al Nistrului, adică CET Nord, Termoelectrica, nodul hidroenergetic Costeşti şi sursele regenerabile, eoliene şi solare”, a mai spus secretarul de stat al Ministrului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Ieri, imediat după întreruperile masive de furnizare a energiei electrice,  vicepremierul Andrei Spînu a avut discuţii telefonice cu Comisarul European pentru Energie, Kadri Simson, cu ministrul Energiei din România, Virgil Popescu şi cu ministrul Energiei din Ucraina, Герман Галущенко. Oficialii şi-au manifestat solidaritatea reciprocă, acuzând Rusia de declanşarea unui război ilegal şi nedrept.

Comentarii