Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Golban Ionela

Ştiri / Economic

24 Noi. 2022 / 09:22

Directorul Moldelectrica: În situaţia în care Federaţia Rusă atacă infrastructura din Ucraina consecinţele vor fi resimţite şi în Republica Moldova

Directorul Moldelectrica, Sergiu Aparatu afirmă că în situaţia în care Federaţia Rusă atacă infrastructura din Ucraina, consecinţele sunt resimţite direct şi în Republica Moldova, relatează Radio Moldova.

El a precizat în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune că ieri au fost deconectări de energie electrică pe ambele maluri ale Nistrului. 

„Republica Moldova cu Ucraina formează un bloc electroenergetic comun care este sincronizat cu Europa centrală şi respectiv oricare perturbaţie în sistemul ucrainean provoacă anumite dificultăţi în sistemul energetic moldovenesc. Atunci când dispare o legătură puternică sau o sursă de energie care asigură stabilitate în sistem, atunci automatica de sistem pentru a menţine frecvenţa în reţea şi respectiv tensiunea, acţionează prin deconectarea consumatorilor astfel în cât să echilibreze energia care este produsă cu energia care este consumată, asta pentru a aduce un echilibru în sistem. Atunci când Federaţia Rusă face atacuri asupra infrastructurii din Ucraina suntem puşi în situaţie de a suferi şi noi. În egală măsură au fost deconectaţi consumatorii de pe malul stâng cât şi de pe malul drept”, a menţionat Sergiu Aparatu.

Potrivit lui, situaţia de ieri a fost una gravă generată şi de un atac care a avut loc mai aproape de teritoriul Republicii Moldova.

 

Comentarii