Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Economic

21 Iun. 2022 / 19:28

În primele cinci luni ale anului, moldovenii au retras mai mulţi bani faţă de anul trecut (VIDEO)

Moldovenii au scos din conturile bancare peste 17 miliarde de lei de la începutul anului. Banca Naţională a prezentat statisticile pentru lunile ianuarie-mai, cifre care descriu reacţia oamenilor la criza din Ucraina, relatează Moldova 1.

Reacţia oamenilor a fost să cumpere valută străină şi să-şi scoată banii din depozite. Sistemul bancar totuşi nu a avut probleme, iar băncile şi-au respectat obligaţiunile. Potrivit BNM, în primele cinci luni ale anului curent, băncile au cumpărat mai puţină valută de la persoanele fizice, cu aproape 7 la sută în comparaţie cu media anului trecut, când era criză pandemică. Suma constituie 836 de milioane de dolari sau aproximativ 15 miliarde şi jumătate de lei.

Totodată, băncile au vândut de trei ori mai multă valută decât în 2021 - peste 315 milioane de dolari sau 5,8 miliarde de lei. Moldovenii şi-au retras din conturile bancare 17,2 miliarde de lei. În comparaţie cu anul trecut, s-a atestat o majorare de 33 la sută.

Comentarii