Ştiri

Sursa imaginii: aita.md

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Economic

12 Iul. 2019 / 10:30

Ucraina a eliminat restricţia de 90 de zile pentru transportatorii moldoveni

Autorităţile de la Kiev au anulat restricţia impusă transportatorilor moldoveni de pasageri şi mărfuri prin care aceştia nu aveau dreptul să se afle pe teritoriul Ucrainei timp de mai mult de 90 de zile pe durata unei jumătăţi de an. Despre aceasta a anunţat prim-ministrul Maia Sandu după vizita oficială întreprinsă în Ucraina.

„Sunt bucuroasă să anunţ că înainte să urcăm în avion spre Chişinău, am aflat că una din problemele semnalate de noi a fost deja rezolvată. Este vorba de eliminarea restricţiei de 90 de zile pentru transportatorii de pasageri şi mărfuri. Cei care cunosc problema se vor bucura. Asta înseamnă că nu mai există restricţia de 90 de zile de aflare pe teritoriul Ucrainei. Le suntem recunoscători prietenilor din Ucraina şi aşa cum am promis acolo vom construi un parteneriat strategic pentru a promova reforme, agenda noastră de integrare europeană împreună”, a declarat Maia Sandu la revenirea de la Kiev.

Eliminare acestei restricţii a fost solicitată de transportatori în repetate rânduri. Autorităţile de la Kiev au promis şi anterior în cadrul vizitei la Kiev a prim-ministrului Pavel Filip că sunt dispuse să elimine această restricţie, o decizie însă a fost luată abia acum.

Deputaţii socialişti au salutat eliminarea restricţiei pentru transportatorii moldoveni în Ucraina, anunţată de prim-ministrul Maia Sandu. Deputatul Oleg Lipski a declarat că problema a apărut acum doi ani. Transportatorii nu se puteau afla în Ucraina decât 90 de zile în jumătate de an, ceea ce era un impediment chiar şi pentru persoanele care tranzitau Ucraina. Potrivit socialistului, guvernarea precedentă a încercat să rezolve problema, însă nu a reuşit. În luna decembrie 2018, fostul prim-ministru Pavel Filip, anunţase după o întrevedere cu fostul preşedinte de la Kiev, Petro Poroşenko, că Moldova şi Ucraina au semnat un protocol prin care termenul limită de şedere în statul vecin urma să fie extins, relatează Moldova 1.

„Doi ani în urmă a apărut o problemă de aflare a transportatorilor Republicii Moldova pe teritoriul Ucrainei doar 90 de zile în jumătate de an. Doamna prim-ministru a anunţat că totuşi problema în cauză a fost rezolvată. Ne pare bine că problema e rezolvată pentru că asta ar uşura viaţa transportatorilor moldoveni”, a declarat Oleg Lipskii, deputat PSRM, citat de Moldova 1.

Pe 11 iulie prim-ministrul Maia Sandu s-a aflat în vizită oficială la Kiev.

 

Comentarii