Ştiri

Sursa imaginii: unian.net

Postat de: Eliza Mihalache

Ştiri / Internaţional

05 Aug. 2022 / 20:20

Război în Ucraina: Rusia ar putea lansa o ofensivă amplă în regiunea Herson, din sudul Ucrainei (VIDEO)

Este cea de-a 163-a zi de război în Ucraina, iar atacurile ruseşti continuă. În aceasta noapte oraşele Zaporojie, Nikopol şi Harkov au fost bombardate, iar autorităţile locale a anunţat noi victime. De cealaltă parte, Kievul a promis să declanşeze o contraofensivă majoră în sudul ţării. Totodată, Volodimir Zelenski acuză Amnesty International că încearcă să justifice atacurile Rusiei, relatează Moldova 1.

De asemenea, alte trei nave care transportă în total aproximativ 60 de mii de tone de porumb au părăsit în această dimineaţă porturile ucrainene. Preşedintele ucrainean acuză Amnesty International că transferă responsabilitatea de la agresor la victimă, după ce Kievului i s-a reproşat că pune în pericol civilii
.
Într-un raport publicat după o anchetă de patru luni, ONG-ul a acuzat armata ucraineană că stabileşte baze militare în scoli şi spitale şi lansează atacuri din zone populate, o tactică despre care spune că încalcă dreptul internaţional umanitar.

„Am văzut un raport complet diferit de la Amnesty International, care, din păcate, încearcă să amnistieze statul terorist şi să transfere responsabilitatea de la agresor la victimă. Nu poate exista, nici măcar ipotetic, nicio condiţie în care orice atac rusesc în Ucraina să devină justificat. Dacă cineva redactează un raport în care victima şi agresorul sunt puşi pe picior de egalitate, dacă anumite date despre victimă sunt analizate şi acţiunile agresorului sunt ignorate, asta nu poate fi tolerat”, a menţionat Volodimir Zelenski.

Între timp alte trei nave cu cereale ucrainene au părăsit porturile ucrainene şi se deplasează prin coridorul maritim umanitar. Ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov a declarat că se aşteptă că garanţiile de securitate ale partenerilor din ONU şi Turcia să continue să funcţioneze, iar exporturile de alimente din porturile ucrainene vor deveni stabile şi previzibile pentru toţi participanţii de pe piaţă. Pentru aceasta, Ucraina plănuieşte să asigure capacitatea porturilor de a gestiona peste 100 de nave pe lună, a precizat Kubrakov.

Militarii ucraineni au anunţat că Rusia ar putea lansa o ofensivă amplă în regiunea Herson, din sudul Ucrainei, deoarece îşi consolidează forţele din această zonă. Rusia a adus o cantitate imensă de arme şi echipamente în regiunea Herson, una de o importanţă strategică. O mare parte este deja ocupată de forţele ruse

De asemenea, Rusia va lansa un satelit pentru Iran. Lansarea va avea loc săptămâna viitoare, astfel încât Teheranul să poată spiona instalaţii sensibile din Orientul Mijlociu, în baza unui acord negociat timp de 4 ani. Cu toate acestea, este de aşteptat ca în primele luni, Moscova să folosească satelitul pentru propriile interese militare din Ucraina consolidându-şi potenţialul de supraveghere.

Comentarii