Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Moldova 1 Promo

06 Oct. 2022 / 22:42

Cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene va avea loc în Republica Moldova

Cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene va avea loc primăvara viitoare în Republica Moldova, a anunţat joi preşedinta ţării Maia Sandu. Potrivit şefei statului, propunerea de a găzdui reuniunea celor 44 lideri ai statelor şi regiunilor din Europa în ţara noastră „accentuează sprijinul univoc al partenerilor pentru parcursul şi viitorul european al ţării noastre”.

„El reflectă de asemenea caracterul pragmatic şi orientat spre rezultat, pe care dorim să-l conferim Comunităţii Politice Europene create astăzi. Dragi prieteni, vă aşteptăm la Chişinău!”, se arată în mesajul preşedintei, postat pe reţelele de socializare.

Precizăm că Maia Sandu, participă la Praga, alături de liderii altor 43 de state şi guverne din Europa, la inaugurarea Comunităţii Politice Europene (CPE).

„CPE nu este alternativă a procesului de euro-integrare. Ea va consolida dialogul politic dintre ţările UE şi cele din afara spaţiului comunitar şi va căuta soluţii punctuale şi rapide pentru provocările comune”, a spus şefa statului la sesiunea inaugurală a Summitului.

În comunicarea sa cu liderii europeni, Maia Sandu a discutat şi despre situaţia energetică din Republica Moldova. „Am transmis încă o dată mesajul că statele europene trebuie să lucreze împreună pentru restabilirea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Avem nevoie de acţiuni hotărâte pentru restabilirea păcii în Europa, descurajarea oricăror încercări de destabilizare şi consolidarea securităţii pe continent”, a declarat şefa statului.


Comunitatea Politică Europeană este o platformă de discuţii şi cooperare între ţările de pe continentul european şi este o iniţiativă a preşedintelui francez Emmanuel Macron




 

Comentarii