Ştiri

Sursa imaginii: TRM.MD

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Moldova 1 Promo

23 Noi. 2022 / 21:28

Preşedinta Maia Sandu convoacă în şedinţă Consiliul Suprem de Securitate şi Comisia Naţională pentru Integrare Europeană

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat în şedinţă joi, 24 noiembrie, Consiliul Suprem de Securitate (CSS). Potrivit Preşedinţiei, în cadrul şedinţei ar urma să fie discutate provocările ce ţin de asigurarea cu resurse energetice a Republicii Moldova.

Instituţia prezidenţială anunţă, de asemenea, că şefa statului a convocat în dimineaţa zilei de 24 noiembrie şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană (CNIE). Membrii comisiei vor evalua progresul obţinut în realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea condiţiilor înaintate în contextul acordării Republicii Moldova statutului de ţară candidată la UE. De asemenea, vor fi discutate priorităţile de integrare europeană pentru perioada următoare.

De menţionat că deconectări majore de energie electrică au avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 23 noiembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, urmare a atacului cu rachete ruseşti asupra oraşelor ucrainene. Conducerea de vârf a ţării a condamnat acţiunile Federaţiei Ruse în raport cu infrastructura energetică a Ucrainei. Urmare a acţiunii, ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Vasneţov, a fost convocat la MAEIE.

Între timp, pe 22 noiembrie, autorităţile de la Chişinău au anunţat că Gazprom a decis să reducă livrările de gaze naturale către Republica Moldova cu 56,5%, din 1 decembrie, curent. Într-un comunicat emis, concernul rus a declarat că o parte din cantităţile de gazele naturale livrate ţării noastre ar fi blocate în Ucraina, lucru negat de Naftogaz, compania energetică de stat ucraineană, precum şi de ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Comentarii