Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Politic

06 Oct. 2022 / 10:31

BCS a propus excluderea de pe ordinea de zi a Parlamentului prelungirea stării de urgenţă

Fracţiunea Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS) a cerut excluderea de pe ordinea de zi a proiectului privind prelungirea stării de urgenţă în Republica Moldova cu încă 60 de zile. Pentru această iniţiativă au votat 26 de voturi, număr insuficient pentru a fi aprobată.

„Nu vedem necesitatea prelungirii stării de urgenţă. Astăzi în cadrul comisie juridice numiri şi imunităţi raportorul pe acest subiect ne-a comunicat că Guvernul vede în continuare diferite pericole. Noi constatăm că aceste pericole se diminuează- gaz avem, nu avem un flux mare de refugiaţi. De aceea, noi considerăm că Guvernul ar trebui să activeze într-un regim normal. Are mecanismele necesare, trebuie să vină să dea darea de seamă cu privire la acele acţiuni care au fost întreprinse pe parcursul unui an de zile de când trăim în stare de urgenţă”, a argumentat deputatul BCS Vasile Bolea. 

Pe de altă parte, deputatul PAS, Dumitru Alaiba susţine că Parlamentul va prelungi astăzi starea de urgenţă, întrucât Gazprom ar putea sista livrarea gazelor către Republica Moldova. 

„Azi prelungim starea de urgenţă în legătură cu incertitudinea privind aprovizionarea cu gaze naturale de la Gazprom. S-ar putea să avem nevoie să luăm unele decizii urgente în caz că Gazprom pur şi simplu ne închide gazul, lucru deloc imposibil.Ei (n.red BCS) spun că „nu văd motive”. Şi că „gaz avem”. Asta, chiar dacă Gazprom deja a redus pentru moment livrările cu 30%”, a menţiont Dumitru Alaiba.

Între timp, Guvernul susţine că această hotărâre este determinată de riscurile şi ameninţările persistente ce vizează securitatea naţională, precum şi aprovizionarea Republicii Moldova cu resurse energetice pentru perioada rece a anului. Potrivit autorităţilor, evoluţiile de ultimă oră a situaţiei din regiune, condiţionate de desfăşurarea războiului din Ucraina, generează în continuare vulnerabilităţi la adresa securităţii frontierelor de stat ale Republicii Moldova. 

Comentarii