Ştiri

Sursa imaginii: ilgiomale.it

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Politic

13 Sep. 2019 / 18:28

Discursul preşedintelui Igor Dodon de la tribuna ONU va reprezenta interesul comun al cetăţenilor

Mesajul Republicii Moldova care va fi rostit de la tribuna ONU va fi unul consolidat. Astfel, şeful statului Igor Dodon va expune poziţia oficială a guvernării, agreată de toate componentele alianţei. Un anunţ în acest sens a fost făcut de către ministrul de Externe la un post de televiziune. Oficialul consideră că discursul pe care îl va susţine preşedintele ţării la acest for va reprezenta interesul comun al cetăţenilor, relatează Mesager.

„Domnul preşedinte Dodon merge la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite ca reprezentant al ţării, iar mesajul pe care îl va transmite trebuie să reprezinte interesul comun al cetăţenilor. Noi acum discutăm exact parametrii acestui discurs şi tezele exacte pentru acest forum”, a declarat Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Anterior, şeful statului a declarat că la întrevederea avută cu ambasadorul SUA în ţara noastră a discutat mai multe aspecte privind vizita sa în Statele Unite.

„Preşedintele Republicii Moldova va rosti un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU. De asemenea, sunt planificate întrevederi bilaterale cu liderii din străinătate. Angajamentul Administraţiei Preşedintelui este de a promova o politică externă echilibrată, în condiţiile unei interacţiuni constructive mult mai strânse dintre puterea executivă şi cea legislativă din Republica Moldova”, a declarat Igor Dodon.

În perioada 22-28 septembrie, Igor Dodon va întreprinde o vizită de lucru în SUA, unde are programate un şir de întrevederi cu mai mulţi oficiali. Discursul şefului statului este planificat pentru 27 septembrie. Din delegaţie vor face parte 11 persoane. Ultima dată un preşedintele al Republicii Moldova a ţinut un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU în 2012.

Comentarii