Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Politic

23 Noi. 2022 / 19:44

Maia Sandu, apel către UE de a sancţiona corupţii după exemplul SUA: „Este o prioritate-cheie în lupta pentru consolidarea democraţiei” (VIDEO)

„Fenomenul corupţiei reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea statului şi democraţia noastră, şi pune în pericol integritatea teritorială a ţării, bunăstarea şi viaţa cetăţenilor”. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul Conferinţei Profesionale Anuale a Partenerilor Europeni Împotriva Corupţiei/Reţelei Europene a Punctelor de Contact Anticorupţie EPAC/EACN, care şi-a ţinut miercuri lucrările la Chişinău.

Potrivit şefei statului, Republica Moldova este afectată zilnic de manifestări ale corupţiei şi ale războiului hibrid. Totodată, grupările corupte şi criminale, conduse de oameni căutaţi de justiţia de la noi şi care sunt sprijinite de Rusia, încearcă să oprească eforturile guvernării de a curăţi justiţia şi a-i trage la răspundere pe cei care au furat banii publici de la cetăţeni. În context, şefa statului i-a îndemnat pe participanţii la eveniment - anchetatori, procurori, inspectori de integritate cu multă experienţă în lupta împotriva corupţiei - să conlucreze cu autorităţile din Moldova, şi i-a încurajat şi pe profesioniştii de la noi să conlucreze cu reprezentanţii instituţiilor anticorupţie din ţările partenere pentru a obţine rezultate eficiente.

Maia Sandu a făcut şi un apel către statele europene, chemându-le să urmeze exemplul Statelor Unite ale Americii şi să sancţioneze corupţii care fură din banul public şi pun în pericol stabilitatea şi democraţia ţării noastre. „Corupţia nu cunoaşte graniţe. Este o problemă transnaţională, o problemă comună. Şi trebuie rezolvată prin eforturi comune”, a subliniat lidera de la Chişinău.

„Combaterea corupţiei, consolidarea capacităţii şi independenţei instituţiilor de prevenire şi combatere a corupţiei este o prioritate-cheie în lupta pentru consolidarea democraţiei, dezvoltarea economică şi menţinerea ţării de partea lumii libere”, a menţionat preşedinta.

Amintim că pe 26 octombrie curent Ministerul de Finanţe al Statelor Unite (Departamentul Trezoreriei) a impus sancţiuni oligarhilor moldoveni Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor „pentru acţiuni legate de corupţie sistemică şi interferenţă în alegerile din Moldova, susţinută de Kremlin”. La scurt timp, preşedinta Maia Sandu şi-a exprimat speranţa că aceste aceste constatări vor servi drept exemplu pentru justiţia din Republica Moldova. Ulterior, după acest anunţ, deputatul fugar Ilan Şor a declarat că „nu este afectat” de sancţiunile impuse de SUA, iar, fostul lider ar democraţilor, Vladimir Plahotniuc, şi-a anunţat intenţia de a reveni în politică.

Comentarii