Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Bogdan Nigai

Ştiri / Politic

06 Iul. 2022 / 13:51

Maia Sandu, de Ziua Statalităţii Lituaniene: „Pacea trebuie să redevină valoarea supremă a civilizaţiei umane”

Războiul provocat de Rusia împotriva Ucrainei a aruncat regiunea în incertitudine şi a demonstrat că libertatea trebuie apărată, a declarat preşedinta Maia Sandu, aflată în vizită la Vilnius, cu prilejul celebrării Zilelor Statalităţii Lituaniei, potrivit Radio Moldova.

Şefa statului a remarcat că atât Republica Moldova, cât şi Lituania, cunosc ce înseamnă ororile ocupaţiei străine,
 
„Pacea trebuie să redevină valoarea supremă a civilizaţiei umane. Sunt convinsă că Moldova şi Lituania au înainte mulţi ani de prosperitate şi conlucrare reciproc avantajoasă în sânul familiei statelor europene. Ca şi Lituania, noi cunoaştem preţul libertăţii noastre şi suntem pregătiţi să o apărăm astfel vom garanta pacea, siguranţa şi prosperitatea regiunii noastre pentru binele tuturor”, a declarat preşedinta Maia Sandu.
 
De asemenea, Maia Sandu s-a referit la importanţa oferirii Republicii Moldova a statutului de ţară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană şi la sprijinul Lituaniei în procesul de integrare europeană.
Amintim, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a efectuat 2 vizite oficiale în Republica Moldova. Prima a fost pe data de 14 mai 2021, iar cea de-a doua - pe 7 mai anul curent. 
 

Comentarii