Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Politic

27 Ian. 2022 / 11:16

Natalia Gavriliţa, despre situaţia din regiune, spaţiul informaţional şi relaţiile cu UE

Partenerii internaţionali au recăpătat încrederea în buna intenţie a Guvernului, iar Republica Moldova are o politică externă activă şi eficientă. Declaraţia a fost făcută de către premierul Natalia Gavriliţa în cadrul emisiunii „Matinal Naţional” de la Radio Moldova.

„Avem un program cu Fondul Monetar Internaţional, care în trei ani va aduce în ţară circa 600 milioane de dolari. Avem acest program de recuperare economică un Uniunea Europeană de 600 milioane de euro. Eu nu am mai auzit de decizii atât de rapide, când 60 milioane euro în formă de grant şi suport direct pentru buget, au fost  oferite la doar două luni de când a început criza gazelor. Aceste resurse ne-au permis să reorientăm cheltuielile în aşa fel, încât să oferim aceste compensaţii direct în facturile cetăţenilor. Aceste fapte vorbesc mai mult decât orice declaraţii”, a comunicat Natalia Gavriliţa.

Însă, prim-ministra admite că situaţia geopolitică din regiune „lasă anumite rezerve pentru investitori”, care ar veni mai repede în ţara noastră, dacă nu ar exista tensiunile dintre Rusia şi Ucraina.

„Ne pare foarte rău de aceste tensiuni crescânde în regiunea Ucrainei şi tensiunile dintre Rusia şi Ucraina, Rusia şi Europa de vest, SUA. Aceasta creează si anumite riscuri regionale pe care nu le putem evita, mai ales că avem în stânga Nistrului un regim care nu se subordonează autorităţilor constituţionale şi avem şi trupele ruseşti pe teritoriul malului Stâng. Noi spunem foarte ferm că fiecare ţară, independent şi suveran, trebuie să-şi determine viitorul şi alegerea de securitate. Noi suntem o ţară neutră şi ne dorim să fie pace şi linişte în regiunea noastră. Sperăm în înţelepciunea tuturor părţilor implicate”, a comunicat Natalia Gavriliţa.

Fiind întrebată dacă este protejat spaţiul informaţional din Republica Moldova, premierul a răspuns:

„Nu. Aici avem riscuri destul de mari. Am văzut aceste război hibrid care este desfăşurat în regiune, pe reţelele de socializare- foarte multă minciună, propagandă. Chiar şi acest curent anti-vaccinare şi falsuri referitor la vaccinuri este doar un element care ne demonstrează  efectele pe care le poate le avea dezinformare şi falsurile în vieţile oamenilor. Avem şi atacurile cibernetice, iar guvernul încearcă să evalueze toate riscurile şi să lucreze la fortificarea instituţiilor care din păcate în ultimii ani au fost erodate de corupţie”, a mai spus prim-ministra.

De asemenea, Natalia Gavriliţa s-a referit şi la bugetul Ministerului Apărării, despre care spune că a scăzut, însă a dat asigurări că va creşte, după ce vor fi făcute unele rectificări bugetare.

 

 

 

Comentarii