Sursa imaginii:
Postat de: Bogdan Nigai
Ştiri / Radio Moldova Promo
02 Aug. 2023 / 11:44
88 de ani de la naşterea Mariei Bieşu - primadona Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău, care acum îi poartă numele
În anul 1935, în satul Volintiri, raionul Ştefan Vodă, a văzut lumina zilei cea care avea să devină peste ani soprană de talie internaţională, apreciată pe cele mai prestigioase scene lirice ale lumii. Presa de specialitate a numit-o „personalitate fascinantă cu har ales”, „cântăreaţă desăvârşită cu temperament dramatic singular”, „o voce de la Dumnezeu”.
Maria Bieşu a cântat de-a lungul anilor muzică populară, de cameră şi majoritatea rolurilor din repertoriul sopranelor de operă, talentul extraordinar şi munca asiduă plasând-o în rândul celor mai mari personalităţi feminine ale teatrului liric european şi mondial.
A fost un ambasador cultural al ţării, reprezentând cu demnitate, pe toate meridianele globului, un popor harnic şi frumos, cu un simţ muzical aparte.
La început de august s-a născut marea noastră cântăreaţă. Angela Rudenco ne invită să ne amintim de Maria Bieşu, aşa cum a fost – atât de firavă şi atât de puternică în acelaşi timp, muncitoare până la abnegaţie şi ambiţioasă în profesie, modestă şi simplă în viaţa de toate zilele. Ascultaţi emisiunea „Orizonturi muzicale. Oameni. Locuri. Evenimente”, la Radio Moldova şi pe www.trm.md joi, 3 august, începând cu ora 21.30. Vor suna înregistrări din spectacole şi fragmente din ultimul interviu al inegalabilei interprete pentru postul naţional de radio.
Comentarii