Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Regional

13 Aug. 2022 / 22:05

Mai multe şcoli şi grădiniţe din raionul Comrat vor fi renovate în cadrul programului „Satul European" (VIDEO)

Condiţii mai bune pentru elevii din sudul ţării. Acoperişurile instituţiilor de învăţământ din localităţile Ferapontievca, Joltai, Cazaclia şi Cişmichioi vor fi renovate în cadrul programului „Satul European". Cea mai gravă este situaţia la grădiniţă-gimnaziu din satul Ferapontievca, unde asemenea lucrări nu au avut loc de mai bine de 30 de ani. Administraţia instituţiei efectua doar reparaţii cosmetice, întrucât nu dispunea de suficienţi bani, reatează Moldova 1.


Găleţi pe tot etajul şi apă care picură de pe pereţi şi tavan. Pentru grădiniţă-gimnaziu din satul Ferapontievca, acesta este un tablou obişnuit, după fiecare ploaie. Pentru că instituţia nu dispune de resurse pentru ca acoperişul să fie schimbat, a aplicat la programe de fianţare.

„Anul acesta, când a fost anunţat proiectul "Sat European", am depus documentaţia de proiectare şi devizul, care a fost actualizată conform noilor preţuri. Dacă acum 3 ani reparaţia ne-ar fi costat 580 mii de lei, acum noi avem nevoie de aproximativ 685 mii de lei. Proiectul a fost aprobat şi trimis spre finanţare”, spune directprul gimnaziului-grădiniţă din Ferapontievca, Aliona Şevcenco.

„Încercăm să menţinem starea clădirii, deşi după fiecare ploaie toată reparaţia noastră este în zadar. Când plouă, pur şi simplu ne înecăm şi punem vase peste tot pentru a aduna apa”, a declarat educatoarea Parascovia Capsamun.
Situaţia este similară şi în alte instituţii de învăţământ din regiune.

„Avem peste 12 instituţii de învăţământ unde sunt necesare reparaţii majore ale acoperişului. Sunt proiecte foarte costisitoare, la care s-ar putea să contribuim parţial, dar există instituţii de învăţământ, unde acoperişul trebuie schimbat. În aceste situaţii, avem nevoie de sprijinul autorităţilor regionale şi locale. O oportunitate este proiectul Satul European, unde se poate aplica pentru a-şi rezolva problemele de infrastructură”, spune şefa direcţiei educaţie din autonomia găgăuză, Natalia Cristeva.

În acest an din mijloacele Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală vor fi finanţate 487 de proiecte depuse de autorităţile publice locale, iar alte 237 sunt pe lista de aşteptare.

Comentarii